Cea mai mare beneficiară nu va fi Dacia, ea fiind destinara a unui ajutor în valoare de 15,4 milioane de euro, iar furnizorii Delphi Diesel Systems România - 24,7 milioane, KS Atag România - 27,9 milioane, Calsonic Kansei România - 17,9 milioane şi Honsel - 37,4 milioane, au anunţat surse guvernamentale, citat de Mediafax.
Producătorul Dacia a motivat necesitatea banilor prin nevoia de a diversifica gama de produse, respectiv introducerea pe piaţă a unui model complet nou, pentru care are nevoie de 91,1 milioane de euro în următorii doi ani.
Delphi Diesel a cerut sprijinul statului pentru extinderea capacităţilor de producţie pentru fabricarea pompelor de injecţie la motoare Diesel (investiţie de 49,5 milioane de euro pentru perioada 2009-2011).
KS Atag vrea să producă blocuri motor din aluminiu şi piese turnate (proiect de 68,4 milioane de euro prevăzut pentru intervalul 2008-2010).
Iar ultima beneficiară - Calsonic Kansei doreşte să lărgească oferta prin diversificarea gamei de produse prin adăugarea de noi modele şi produse, proiect în valoare de 38,6 milioane de euro pentru 2009-2011. Ajutorul de stat acordat Honsel va fi utilizat pentru o fabrică de producţie chiulase şi componente motoare, investiţie de 104,7 milioane de euro programată pentru perioada 2008-2012.
Antena3.ro