Antena 3 CNN Economic Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Cât vom plăti în plus pentru un plin

Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Cât vom plăti în plus pentru un plin

Ioana Coman
<1 minut de citit Publicat la 12:34 27 Dec 2024 Modificat la 13:02 27 Dec 2024
937170
Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie 2025. Foto: Getty Images

Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Prețul benzinei se va majora cu 17 bani pe litru, iar al motorinei cu 16 bani. Scumpirile vin după ce acciza la carburanţi a crescut cu puțin peste 6%.

Primele scumpiri din 2025 vor fi resimțite chiar de la 1 ianuarie, când prețurile la benzină și motorină vor crește. Benzina se va scumpi cu 17 bani pe litru, iar motorina cu 16 bani pe litru, ca urmare a majorării accizei cu peste 6%.

Ce înseamnă asta pentru șoferi: pentru un rezervor de 50 l, costurile vor crește cu 8,5 lei pentru mașinile pe benzină și cu 8 lei pentru cele pe motorină.

Pentru a compensa aceste creșteri, transportatorii vor beneficia în continuare de un ajutor de la stat de 20 de bani pe litru.

În 2024, accizele pentru carburanți au fost majorate în două etape, la începutul și la mijlocul anului, ceea ce a dus la scumpiri cumulate de 72 de bani pe litru pentru benzină și 65 de bani pentru motorină.

Din păcate, aceste scumpiri se vor resimți și la produsele de la raft, pentru care costul transportului va fi mai mare.

×
x close