Din cauza condiţiilor precare în care trăiesc, peste două milioane de oameni nu îşi permit un standard de viaţă decent, iar guvernul a pregătit unele măsuri de sprijin încă de la începutul anului.
În acest an, majoritatea ajutoarelor în bani vor ajunge la persoanele cu venituri mici şi, prin însumarea acestora, vor fi persoane care vor primi circa 10.000 de lei, informa Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), în urmă cu ceva timp.
"Tocmai de aceea, la nivelul Guvernului am gândit un pachet măsuri care sunt integrate și complementare, astfel încât să se asigure o alocare financiară eficientă a intervențiilor.
Așadar, vor fi români care se află într-un grad extrem de excluziune socială și care vor putea primi până la 10.000 de lei pentru nevoile imediate, pe baza diferitelor forme de sprijin care se vor acorda", spunea Marcel Boloș, fost ministru al Investițiilor.
Lista ajutoarelor pe care le va acorda statul în 2023
1. Suma de 1.400 de lei pentru a sprijini plata facturilor la energie. Banii se acordă în două tranșe egale, de 700 de lei, în februarie și septembrie.
Românii vulnerabili vor primi sprijin pentru compensarea prețurilor la energie în valoare nominală de 1.400 lei, care poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 și va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranșe, astfel:
- 700 de lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023;
- 700 de lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023.
Vor beneficia de măsura cardului de energie:
- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei;
- familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la venit minim garantat.
Pentru acordarea ajutoare pentru încălzire au fost alocate fonduri europene în valoare de patru miliarde lei.
2. Şase noi tranșe de 250 de lei pentru achiziția de alimente și mese calde, de care vor beneficia 2,4 milioane de persoane.
Beneficiari sunt, în acest caz, pensionarii, persoanele cu handicap și familiile, inclusiv cele monoparentale, ce au venituri mici și persoanele care primesc ajutor social și cele fără adăpost.
Aproximativ 2,5 milioane de români au primit patru tranșe de vouchere sociale de alimente prin programul "Sprijin pentru România", în valoare totală de 1.000 de lei. Măsura va continua pe tot parcursul anului 2023, când vor fi livrate alte şase tranșe, a câte 250 de lei, o dată la două luni.
Vor primi vouchere pentru alimente și mese calde:
- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranșele din anul 2023;
- copiii și adulții încadrați în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranșele din anul 2023;
- familiile cu cel puțin doi copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023;
- familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023;
- familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.
3. Preșcolarii și elevii din medii defavorizate vor primi vouchere pentru rechizite și îmbrăcăminte
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va continua să ofere ajutorul de 500 de lei pentru îmbrăcăminte și rechizite.
Vor beneficia de sprijinul în valoare de 500 de lei:
- copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 de lei);
- elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei).
Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional pot fi utilizate numai la unitățile cu care emitenții cardurilor au contracte de afiliere.
4. Vouchere pentru reziliență socială pentru repararea locuințelor și pentru achiziția de electrocasnice
Românii vulnerabili vor putea beneficia de sprijin pentru înlocuirea electrocasnicelor vechi precum mașina de spălat, frigider sau aragaz, dar şi de vouchere de reziliență pentru îmbunătățirea condițiilor de locuire.
5. Peste 1,18 milioane de români vor primi un nou pachet de 24 kg cu ajutoare alimentare
În primăvara acestui an, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va începe distribuția celei de‑a şasea tranșă de pachete cu alimente în cadrul proiectului "Acordarea de pachete cu ajutoare alimentare". Pachetele vor ajunge la 1.188.852 beneficiari.
Pachetele conțin 12 alimente de bază (38 de unități) și provin de la producători din România:
- făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg);
- mălai (4 pungi de 1 kg);
- paste făinoase (2 pungi de 400 g);
- ulei (4 sticle de 1 l);
- zahăr (2 pungi de 1 kg);
- orez (4 pungi de 1 kg);
- conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g);
- conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g);
- conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g);
- borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml);
- gem de fructe (1 borcan de 360 g);
- gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).
6. Persoanele cu dizabilități vor primi vouchere pentru a‑și procura echipamente speciale care să le îmbunătățească viața
Tehnologiile asistive (rampe electrice, softuri de citire pentru nevăzători etc.) pentru persoane cu dizabilități au un preț ridicat ce nu poate fi acoperit de majoritatea celor care au nevoie de un asemenea dispozitiv.
În perioada 2014–2020 astfel de dispozitive au fost finanțate prin Programul Operațional Capital Uman, dar doar pentru o parte dintre persoanele cu vârsta între 18 și 64 de ani.
Peste 7.000 persoane cu dizabilităţi, cu vârsta între 18 şi 65 de ani au primit vouchere în cuantum de până la 5.000 euro pentru a‑și procura echipamente care să le îmbunătățească viața și să le dea, totodată, șansa la o activitate remunerată: cititoare pentru nevăzători, fotolii rulante, proteze audio, elevatoare, diverse instrumente ajutătoare pentru scriere sau desen dar și instrumente manipulatoare robotizate, printre altele.
Programul POIDS 2021–2027 va continua această măsură, să acopere și nevoile minorilor și ale vârstnicilor cu dizabilități în această privință
7. Trusouri pentru nou-născuți
Mamele și copiii nou-născuți din categoriile cele mai defavorizate vor primi sprijin în valoare de 2.000 lei pentru trusouri, în primele trei luni de la nașterea copiilor, prin tichete sociale pe suport electronic.
Vor beneficia de acest sprijin:
- mamele cărora le‑a fost stabilit dreptul la venitul minim garantat;
- mamele care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei;
- mamele cu dizabilități;
- mamele aflate temporar în situații critice de viață – victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, stabilite prin ancheta socială întocmită de autoritățile publice cu atribuții în domeniul asistenței sociale;
- mame și care nu dețin acte de identitate și nu pot accede la drepturile civile;
- mamele minore;
- mamele – cetățeni străini sau apatrizi proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.