Antena 3 CNN Economic Bani de la stat pentru deschiderea unei afaceri. Cine sunt românii care pot beneficia de 100.000 de euro

Bani de la stat pentru deschiderea unei afaceri. Cine sunt românii care pot beneficia de 100.000 de euro

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 20:00 10 Mai 2023 Modificat la 20:00 10 Mai 2023
bani stat deschidere afacere cine sunt romanii beneficiari 100 000 euro
Bani de la stat pentru deschiderea unei afaceri. Cine sunt românii care pot beneficia de 100.000 de euro Sursa foto: Getty Images

Tinerii de peste 30 de ani, exceptând pe cei din București și Ilfov, vor avea oportunitatea de a primi ajutor în valoare de până la 100.000 de euro din fonduri europene pentru a înființa întreprinderi sociale.

Bugetul total alocat acestui proiect depășește 100 de milioane de euro.

Cu toate acestea, antreprenorii nu vor primi banii direct. În schimb, organizații selectate vor primi fondurile inițial și vor identifica dezvoltatorii potențiali în proiectele desfășurate de aceștia.

Pentru a accesa aceste fonduri, persoanele interesate trebuie să urmeze cursuri de antreprenoriat timp de un an și să învețe cum să elaboreze planuri de afaceri.

Aceștia trebuie să angajeze cel puțin patru persoane în întreprinderile sociale și să asigure o cofinanțare de cel puțin 10%.

Proiectul Ghidului Solicitantului a fost publicat și se află în perioada de consultare publică până pe 25 mai.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene estimează că aproximativ 720 de astfel de întreprinderi vor fi sprijinite prin acest program și vor fi create 3.064 de noi locuri de muncă.

Cine sunt românii care pot beneficia de 100.000 de euro

  • entități ale economiei sociale, rețele, uniuni, federații din sectorul economiei sociale;
  • entități relevante, respectiv: furnizori de formare profesională autorizați publici şi privaţi, furnizori de servicii de ocupare acreditați publici și privați, furnizori de servicii sociale, organizații sindicale şi organizații patronale, asociații profesionale, camere de comerț și industrie, ONG-uri;
  • autorități publice centrale sau locale, exclusiv în calitate de parteneri, în parteneriat cu toate categoriile de entități eligibile menționate mai sus.

×
x close