Mai exact, o parte din ei au ales să facă depozite în bănci, potrivit datelor băncii centrale.
Dobânzile bancare pentru depozitele în lei sunt mai mici faţă de acum un an, însă, chiar şi aşa, banii ţinuţi la bancă sunt garantaţi de stat în limita a 100.000 de euro.
În prezent, cea mai bună dobândă din piaţă pentru depozitele bancare este de 8,05%. Dacă scădem taxele şi comisioanele, câştigul real va fi de 7,25%.
În acest caz, asta înseamnă că cine ţine la bancă 10.000 de lei, pe o perioadă de un an, va avea un câştig real de 724 de lei.
Găsim şi dobânzi de 8%, respectiv 7,25% în top trei oferte pentru depozitele în lei. Câştigurile după 12 luni ajung, aşadar la 694 de lei, respectiv 652 de lei, potrivit unui comparator bancar.
La polul opus, cele mai mici dobânzi din piaţă pentru depozitele în lei duc la câştiguri de 529 de lei, 511 lei şi chiar sub 500 de lei.
Una dintre alternativele depozitelor în lei sunt titlurile de stat. Până pe 18 august, românii mai pot investi în titlurile de stat Tezaur, cu maturități de 1 și 3 ani cu dobânzi anuale de 6,30% și, respectiv, 7,20%.
Principalul avantaj este acela că sumele pe care le investești, precum și dobânzile aferente, sunt garantate integral de stat, iar sumele câştigate nu sunt impozitate.
Câştigurile, însă, sunt mai mici. La 10.000 de lei investiţi în titluri de stat vei avea după un an un câştig de 630 de lei, iar dupa trei ani, 720 de lei, arată calculele, potrivit observatornews.ro.