Cei care au luat credite în franci elveţieni în perioada de boom imobiliar au avut un şoc ulterior. Ratele au crescut cu peste 50%, iar când nu au mai putut plăti, băncile au scos locuinţele cumpărate la vânzare.
Zeci de mii de alte familii aflate în aceeaşi situaţie au de acum mai multe şanse să îşi păstreze casele. O decizie recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene protejează clienţii care sunt încărcaţi de clauze abuzive în contractele de creditare.
Şi între timp, clienţii au timp să elimine clauzele abuzive din contractele de credit din cauza cărora nu au mai putut plăti ratele.
Cu alte cuvinte, bani nemeritaţi pe care banca trebuie să îi dea înapoi clientului. Cu aceste sume, clientul îşi poate reduce rata şi plăti o parte din credit, astfel încât să nu îi mai fie confiscată locuinţa. Altă variantă nu există, din moment ce valoarea imobilelor a scăzut peste estimări.
Peste o sută de mii de români se află în procedura de executare silită sau sunt în pericol de intra în acest proces. Cei mai mulţi riscă să îşi piardă casa în care locuiesc şi cu care au garantat împrumutul luat de la bancă.