Ministrul spaniol de finanţe, Elena Salgado, a cărui ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a UE, arăta că deşi miniştrii de finanţe din G20 au eşuat să ajungă la un acord pe marginea propunerilor pentru introducerea unei taxe bancare, UE va face presiuni în continuare.
"UE a fost proactiv şi horărât să continue pe această cale," declara aceasta reporterilor după o întâlnire cu omologii săi din UE.
Salgado arăta că miniştrii de finanţe din UE vor prezenta un raport liderilor privind aceste subiecte. Liderii EU urmează a se întâlni săptămâna viitoare şi să pregătească o poziţie comună pentru summitul G20 de luna viitoare.
Michel Barnier, comisar european pentru pieţe interne şi servicii, sublinia că UE trebuie să menţină impulsul pentru reforme financiare.
"Toţi colegii mei din comisie sunt de acord că nu trebuie să renunţăm la ideea ce priveşte un fond bancar," arăta acesta, adăugând că de acum contribuabilii nu ar trebui să salveze băncile care sunt în dificultate.
"Încă apărăm ideea la nivel european. O vom apăra şi la nivel internaţional," declara Barnier .
Comisia Europeană a propus luna trecută să se creeze o reţea UE de fonduri naţionale de salvare a băncilor, cu noua taxă menită a asigura că băncile vor plăti pentru orice viitoare salvare viitoare.
Conform propunerii, asemenea fonduri vor fi create la nivel naţional de o manieră coordonată, în loc de un fond singular european.
Statele membre vor trebui să impună taxe asupra băncilor pentru a finanţa fondul.
Antena3.ro