Discuţiile pentru creşterea stabilităţii băncilor intră într-o săptămână care ar putea fi crucială, cu Londra aproape izolată după aproape un an de diplomaţie în culise pentru atenuarea unei campanii împotriva bonusurilor declanşată de Parlamentul European (PE).
Franţa susţine cererea PE pentru limite mai stricte la bonusurile care depăşesc salariul, iar o majoritate clară - inclusiv Germania - vrea un compromis, pentru a nu fi întârziate reforme ale reglementărilor privind capitalul băncilor.
Această situaţie permite Irlandei, stat care deţine preşedinţia UE în prezent, să ceară Marii Britanii să accepte termeni care pot fi transmişi PE. Irlanda este încrezătoare că exită deja o majoritate puternică.
Oficialii britanici încearcă să obţină revizuiri ale proiectului de compromis, care impune un raport de 1/1 între bonus şi salariu, cu posibilitatea de a ridica acest raport la 2/1 cu sprijinul unei supermajorităţi a acţionarilor.
Marea Britanie a încercat să prezinte vineri o contrapropunere care reglementa mai strict doar bonusurile în bani, dar care nu se încaderează în cerinţele PE pentru un raport maxim care să acopere bonusurile de toate tipurile, inclusiv cele în acţiuni.
Şansele ca Marea Britanie să obţină o creştere sau redefinire a raportului 2/1 sunt reduse, au afirmat diplomaţi citaţi de Financial Times.
Guvernul de la Londra afirmă că impunerea unei astfel d limite pentru bonusuri va încuraja salarii fixe mari, va submina stabilitatea financiară şi regulile pentru recuperarea bonusurilor în anumite cazuri. Instituţiile de credit au început să implementeze astfel de reguli în ultimii ani.
Directorii băncilor importante i-au cerut premierului britanic, David Cameron, să se opună cu înverşunare limitelor.
"Băncile intră în panică. Au crezut întotdeauna că Marea Britanie şi Germania le vor salva", a afirmat un diplomat european.
Un plafon strict al pachetelor salariale la bănci ar putea avea implicaţii şi în alte sectoare. Parlamentarii europeni cer deja ca versiunea mai dură a acestor reguli să se aplice fondurilor de hedging şi managerilor de fonduri, care în prezent se supun reglementărilor pentru bănci.