Antena 3 CNN Economic Banci Românii nu se mai împrumută la bănci şi preferă depozitele în valută

Românii nu se mai împrumută la bănci şi preferă depozitele în valută

Românii nu se mai împrumută la bănci şi preferă depozitele în valută
Sursa foto: economisire
25 Aug 2009   •   16:01

Firmele şi populaţia au economisit, în iulie, în valută. Datele BNR arată că depozitele au crescut, luna trecută cu 1,5% faţă de iunie, la echivalentul a 57 miliarde lei. În schimb, românii nu se mai împrumută de la bănci.

Populaţia preferă valuta când vine vorba de economisire. Creşterea depozitelor faţă de perioada similară a anului trecut a fost de 19%, majorare provenită, în principal, din deprecierea monedei naţionale. Practic, depozitele în valută ale populaţiei exprimate în euro au crescut în ultimul an doar cu 0,4%.

Economiile în lei ale populaţiei au urcat uşor în iulie faţă de luna anterioară, la 60 de miliarde lei, iar cele ale companiilor s-au micşorat cu 0,8%, la aproape 41 de miliarde lei.

În schimb, oamenii nu se mai împrumută de la bănci. Volumul creditelor acordate de bănci populaţiei şi firmelor a scăzut pentru a cincea lună la rând în iulie, la 197 de miliarde lei. Faţă de vârful atins la finalul lunii februarie, de 206 miliarde lei, creditul a scăzut cu 9 miliarde lei în cinci luni.

Antena3

×
Parteneri
Mărturii despre crima din fața Parcului Crângași din București
x close