Populaţia preferă valuta când vine vorba de economisire. Creşterea depozitelor faţă de perioada similară a anului trecut a fost de 19%, majorare provenită, în principal, din deprecierea monedei naţionale. Practic, depozitele în valută ale populaţiei exprimate în euro au crescut în ultimul an doar cu 0,4%.
Economiile în lei ale populaţiei au urcat uşor în iulie faţă de luna anterioară, la 60 de miliarde lei, iar cele ale companiilor s-au micşorat cu 0,8%, la aproape 41 de miliarde lei.
În schimb, oamenii nu se mai împrumută de la bănci. Volumul creditelor acordate de bănci populaţiei şi firmelor a scăzut pentru a cincea lună la rând în iulie, la 197 de miliarde lei. Faţă de vârful atins la finalul lunii februarie, de 206 miliarde lei, creditul a scăzut cu 9 miliarde lei în cinci luni.
Antena3