Antena 3 CNN Economic Banci ROBOR la trei luni, o nouă creştere. A ajuns la cea mai mare valoare din ultimii peste nouă ani

ROBOR la trei luni, o nouă creştere. A ajuns la cea mai mare valoare din ultimii peste nouă ani

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 11:28 09 Iun 2022 Modificat la 11:28 09 Iun 2022
robor
ROBOR la trei luni, o nouă creştere. A ajuns la cea mai mare valoare din ultimii peste nouă ani Sursa foto: pexels.com

O cotaţie similară, de 6,12%, nu a mai fost atinsă din 7 decembrie 2012.

La începutul anului indicele era 3,02%, iar în martie, indicele era cotat la 4,25%. Indicele ROBOR la trei luni a început anul 2022 la 3,02%, iar la debutul lui 2021 se situa la 1,98%.

Creşterea indicelui la nivelul actual a început în data de 24 februarie, când Rusia de declarat război Ucrainei, moment în care indicele a crescut de la 3,56% în data de 23 februarie 2022 la 3,61% în data de 24 februarie 2022.

Indicele ROBOR la şase luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 6,27% de la 6,23%, cât a fost în şedinţa precedentă.

Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a crescut la 6,45% de la 6,41%, cât era în şedinţa anterioară.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele, în lei.

Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori, dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţa, inflaţia şi politica fiscală.

Pentru creditele retail noi în lei din primăvara anului 2019 a fost introdusă o nouă referinţă - indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor - IRCC, care a înlocuit ROBOR.

×
Etichete: robor
x close