Antena 3 CNN Economic Banci Restanţele românilor către bănci au crescut cu 1,4%, până la 18 miliarde de lei

Restanţele românilor către bănci au crescut cu 1,4%, până la 18 miliarde de lei

<1 minut de citit Publicat la 09:41 27 Mai 2011 Modificat la 09:41 27 Mai 2011
Restanţele românilor către bănci au crescut cu 1,4%, până la 18 miliarde de lei
Foto: Antena3
Luna aprilie a fost o lună proastă pentru românii cu împrumuturi în bănci. Valoarea împrumuturilor cu întârzieri de cel puţin o zi  la plata ratelor au crescut cu 1,4 la sută faţă de luna martie şi a ajuns la 18 miliarde de lei, potrivit raportului Băncii Naţionale a României.

Şi ponderea restanţelor a crescut, ajungându-se la 8,75 la sută din totalul împrumuturilor, faţă de 8,66 la sută cât era în martie.

Tot raportul BNR arată că, anul acesta, românii au preferat creditele în valută. Astfel, din valoarea totală a creditelor acordate, care se ridică la peste 206 miliarde de lei, 128 de miliarde sunt credite acordate în valută. Creditele în lei luate de români ajung la 78,2 miliarde de lei.

×
x close