Antena 3 CNN Economic Banci PATRU bănci din România, ameninţate de FALIMENT. Avertismentul dat de BNR

PATRU bănci din România, ameninţate de FALIMENT. Avertismentul dat de BNR

O.P.
<1 minut de citit Publicat la 06:42 24 Sep 2014 Modificat la 06:42 24 Sep 2014
1305091851_bnr-curs-indicatori-sistem-bancar-profit-pierdere.jpg
Trei bănci ameninţă că vor declanşa procedura de infringement la adresa României dacă vor fi obligate să convertească din valută în lei creditele acordate, la cursul de schimb de la data semnării contractelor. 

Banca Naţională susţine că patru instituţii de credit ar fi ameninţate de faliment dacă se va aplica noua lege în forma iniţială.

"Domnul Cinteză a spus că, dacă se aprobă aşa ceva în această formă, dacă rămâne iniţiativa aceasta, trei mari bănci au venit la Banca Naţională şi au spus că vor sesiza Comisia Europeană ca să declanşeze procedura de infringement pe România. Domnul Cinteză a atenţionat că băncile vor înregistra pierderi dacă va fi adoptată iniţiativa, pentru că creditele vor fi transformate în lei la un curs mai mic decât cursul la care vor fi retrase depozitele constituite în franci", a explicat Ialomiţianu.


×
x close