Antena 3 CNN Economic Banci Noi infracţiuni pe fondul crizei: cartelele de metrou, folosite la clonarea cardurilor

Noi infracţiuni pe fondul crizei: cartelele de metrou, folosite la clonarea cardurilor

2 minute de citit Publicat la 13:03 11 Mar 2009 Modificat la 13:03 11 Mar 2009
Noi infracţiuni pe fondul crizei: cartelele de metrou, folosite la clonarea cardurilor
ANTENA3.RO - EXCLUSIV ONLINE // Baze de date ale poliţiei şi ale penitenciarelor blocate de hackeri, iar două grupări care clonau carduri au fost depistate de către autorităţi. În contextul în care ultima perioadă a fost presărată cu atacuri informatice, criza economică ar putea şi ea amplifica infracţiunile de tip informatic, după cum declară pentru Antena3.ro Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei. Astfel, infractorii s-ar putea reprofila pe alte fapte penale, respectiv în loc să comită tâlhării sau furturi, aceştia ar putea trece la clonarea cardurilor.


De la începutul acestui an, la Brigada de Combatere a Crimei Organizate au ajuns aproape 200 de reclamaţii de skimming, care se referă la clonarea cardurilor bancare, iar două grupări care au obţinut cu astfel de carduri, aproape jumătate de miliard vechi, au fost anihilate. În acelaşi timp, şi acţiunile de tip phishing reprezintă un pericol, prin care clienţilor băncilor li se solicită prin intermediul emailului codul PIN al cardului sau alte informaţii personale.


Cardurile se clonează pe cartele de metrou


?Infractorii extrag de pe carduri configuraţia acestora, fac o clonă, care poate fi chiar şi o cartelă de metrou sau orice fel de cartelă pentru suport şi află codul PIN al cardului, pe care l-au aflat în momentul în care clienţii au tastat codul la bancomat, prin intermediul tastaturii false sau l-au putut vedea prin intermediul camerelor de supraveghere?, explică Ciocan pentru Antena3.ro.


Tot el adaugă pentru Antena3.ro că din totalul de 200 de extrageri de bani din conturi cu ajutorul unor carduri clonate, 130 au fost reale, iar 70 au fost efectuate de persoane, fără ca acestea să ştie că rudele lor au efectuat operaţiuni.


?Acţiunile de skimming pot avea loc chiar şi când românii sau străinii merg în alte ţări, de unde pot extrage bani din România. Criza economică poate să mărească apariţia cazurilor de skimming, pentru că infractorii se pot reprofila, de la a da în cap unor persoane pentru a fura, la clonarea cardurilor?, mai spune pentru Antena3.ro Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.


Tastaturi false la bancomat: cifra 5 nu este în relief


Persoanele care posedă carduri sunt sfătuite, pentru a nu deveni prada clonărilor informatice, să depisteze tastaturile false de la bancomate şi fantele în care introduc cardurile, când vor să realizeze operaţiuni.


?Clienţii trebuie să tragă de fanta în care introduc cardul bancar, pentru a vedea dacă este falsă şi de asemenea, să tragă de tastatură, pentru că aceasta, dacă este o clonă, se poate desprinde. Un alt mijloc prin care se pot depista tastaturile infractorilor instalate la bancomate este cifra 5, care la bancomatele neclonate este reliefată?, mai detaliază Ciocan pentru Antena3.ro.


De asemenea, persoanele mai pot să se protejeze prin acoperirea tastaturii atunci când introduc codul PIN, pentru că acesta ar putea fi văzut prin camerele de supraveghere ale băncii.


Legat de atacurile de tip phishing, persoanelor li se recomandă să nu răspundă solicitărilor prin email şi prin care şi-ar putea transmite informaţiile personale şi codul PIN al cardului, pentru că băncile nu au dreptul să ceară clienţilor astfel de date. Persoanele care primesc astfel de solicitări sunt rugate să verifice la bancă mesajul primit.


Ciocan mai spune pentru Antena3.ro că, în cazul în care se demonstrează clonarea unor carduri, clienţii pot fi despăgubiţi de către banca la care au deshis cont şi card, pentru că banii sunt asiguraţi.


Paula Safta, Antena3.ro

×
x close