"Sume de ordinul miliardelor erau cheltuite în fiecare zi de către banca centrală şi sfârşitul acestei situaţii nu se întrezărea", a declarat Zurbruegg pentru publicaţia Blick.
Oficialii băncii centrale a Elveţiei au luat în considerare mai multe opţiuni, printre care şi impunerea unui plafon minim şi faţă de dolar, nu doar faţă de euro, însă au decis că întoarcerea la flotarea liberă a cursului de schimb reprezintă cea mai bună soluţie, potrivit lui Zurbruegg.
Banca centrală a Elveţiei a decis joia trecută să elimine plafonul minim de 1,2 franci/euro, măsură adoptată în luna septembrie 2011. Imediat, francul s-a apreciat cu până la 38% faţă de dolar şi 41% faţă de euro, ceea ce a făcut ca fonduri speculative şi case de brokeraj din întreaga lume să înregistreze pierderi masive.
"Francul este, în mod evident, supraevaluat, iar reacţia pieţelor este exagerată. Ne aşteptăm că această situaţie nu va dura", a declarat Zurbruegg.
El a precizat că banca centrală elveţiană nu a luat decizia de a renunţa la plafonul minim franc/euro la cererea Băncii Centrale Europene (BCE), potrivit Reuters.
Economia Elveţiei ar putea fi afectată de aprecierea record a francului faţă de dolar şi euro, a apreciat Zurbruegg, care a adăugat că este însă prea devreme pentru a face o estimare în acest sens.
În luna decembrie a anului trecut, banca centrală a Elveţiei prognoza o scădere a preţurilor de consum de 0,1% în acest an şi o creştere economică de aproximativ 2%.
Consiliul guvernatorilor BCE se întruneşte joi în prima şedinţă de politică monetară din acest an, iar analiştii anticipează că preşedintele Mario Draghi va anunţa un program de achiziţii de obligaţiuni guvernamentale în valoare de 1.100 de miliarde de euro.