Temerile legate de situaţia financiară a Greciei a determinat agenţiile de rating să modifice în scădere calificativul ţării în ultima perioadă, iar comercializarea titlurilor de marţi a fost primul test legat de capacitatea Atenei de a continua să-şi finanţeze deficitul bugetar de pe pieţele financiare.
Rezultatele vânzării de titluri pune presiune negativă pe acţiunile băncilor la bursa din Atena, pentru că afectează costurile la care se finanţează instituţiile de credit din Grecia. Indicele bancar al pieţei de capital se afla în scădere cu 4%, comparativ cu un indicator european similar în declin cu 0,98%.
"Nu există nicio posibilitate ca băncile elene să se împrumute mai ieftin ca guvernul. Rezultatul de azi va conduce la un cost mai ridicat al capitalului pentru bănci şi la marje nete mai mici din dobânzi, situaţie care explică de ce sunt afectate cotaţiile băncilor?, spune analistul companiei Cyclos Securities Constantinos Vergos.
Obligaţiunile pe termen de un an au înregistrat un yield de 1,29 puncte procentuale peste cel din octombrie, peste aşteptările specialiştilor.
"Situaţia yield-ului pentru un an este destul de gravă, având în vedere că Belgia plăteşte 0,77% pentru aceeaşi maturitate", a declarat Panagiotis Dimitropoulos, trezorier la Millennium Bank Grecia.
Un anunţ al Comisiei Europeane arată că datele privind deficitul şi datoria publică a Greciei ar putea fi revizuite, întrucât instituţiile de statistică ale ţării operează ineficient şi sunt expuse la amestecul politicului, a contribuit la declinul încrederii în puterea financiară a statului.
Spread-urile yield-urilor obligaţiunilor pe zece ani, calculate în funcţie de titlurile emise de Germania, au crescut cu 0,12 puncte procentuale, la 2,29 puncte procentuale înainte de anunţarea rezultatelor atragerii de fonduri.
Pe piaţa bancară din România activează mai multe instituţii de credit din Grecia, între care Piraeus Bank, Alpha Bank, National Bank of Greece, prin intermediul banca Românească, şi EFG Eurobank, prin Bancpost.
Antena3.ro