Antena 3 CNN Economic Banci Halalai, EximBank: Avem un început de an foarte bun, cu un profit de 5 ori mai mare în T1

Halalai, EximBank: Avem un început de an foarte bun, cu un profit de 5 ori mai mare în T1

3 minute de citit Publicat la 17:35 10 Iun 2015 Modificat la 17:35 10 Iun 2015
EximBank_sediu_nou1.jpg
EximBank continuă strategia agresivă de creștere pe care a urmat-o în ultimii doi ani și raportează pentru primul trimestru din 2015 un profit net de aproape 35 de milioane de lei, de cinci ori mai mare față de cel înregistrat în perioada similară din 2014.

”EximBank are un început de an foarte bun, iar faptul că înregistrăm un profit net cu 28 de milioane de lei mai mare față de primul trimestru din 2014 demonstrează corectitudinea principiilor pe care le-am aplicat în gândirea noastră strategică. Considerăm că este o performanță remarcabilă, mai ales în condițiile în care ne-am asumat creșterea gradului de susținere a economiei reale într-o perioadă dificilă pentru piața finanțărilor corporate, marcata de acțiunea unor factori externi adverși precum nivelul redus al cererii și concurența intensă pe partea de ofertă. În primele trei luni ale acestui an, volumul expunerilor noi asumate (atât în nume și cont propriu, cât și în numele și contul statului) a ajuns la aproape 275 de milioane de lei, din care 80% au fost directionate către finanțarea companiilor, diferența fiind reprezentată de scrisori de garanție bancară sau plafoane multiprodus. În același timp, portofoliului de credite nete al băncii s-a majorat cu 6% față de sfârșitul anului trecut”, a spus Traian Halalai, președintele EximBank.

Expunerile totale din activitățile de finanțare, garantare și asigurare derulate de EximBank se situau la sfârșitul primului trimestru al acestui an la 4,74 miliarde de lei, fiind orientate în principal către companii care activează în sectoare prioritare ale economiei precum producția și distribuția de energie, industria metalurgică, industria extractivă etc.

Activele bancare au atins la 31 martie 2015 nivelul de 4,1 miliarde de lei, în creștere cu 5% față de cel înregistrat la finalul anului trecut, la acestea adăugându-se expunerile administrate de EximBank în numele și contul statului român, în valoare de 2,3 miliarde de lei.

În primul trimestru al anului, venitul net bancar al EximBank a urcat cu 45% față de intervalul similar din 2014, până la 59,8 milioane de lei, evoluție susținută de creșterea venitului net din dobânzi și de evoluția pozitivă a veniturilor obținute din tranzacționarea titlurilor de stat. În același timp, cheltuielile operaționale au fost de 23,8 milioane de lei, în urcare cu 8% față de primul trimestru din 2014 ca urmare a extinderii teritoriale și a bazei de clienți/produse. Aceste rezultate au condus la obținerea unui profit operațional de 35,9 milioane de lei, în creștere cu 87% față de cel înregistrat în intervalul similar din 2014.






Pe parcursul perioadei menționate, procesul de optimizare a costurilor a continuat într-un mod prudent dar constant, ponderea costurilor operaționale în venitul net bancar reducându-se de la 55% în anul 2012, la 43% în 2014, respectiv 40% în primele trei luni ale acestui an.

Rentabilitatea capitalurilor proprii a atins nivelul de 12,4% față de un nivel al anului 2014 de 4,4%, în vreme ce rentabilitatea activelor s-a plasat la 3,6% față de un nivel de 1,2% realizat în 2014. Raportul dintre costuri și venituri a fost de 39,7%, în scădere cu 24 de puncte procentuale față de perioada similara a anului 2014.

La finele primului trimestru al anului, banca se situa cu mult peste limitele impuse de Basel III atât în ceea ce privește rata adecvării capitalului (65% versus 8% - nivel reglementat), cât și în ceea ce privește cerințele de lichiditate (decembrie 2014: indicatorul de acoperire cu lichidități 340%, indicatorul de finanțare netă stabilă 140%). 

EximBank este o instituţie specializată al cărei portofoliu de produse, axat pe cele trei direcţii de acţiune - finanţare, garantare şi asigurare, permite băncii să susţină activitatea şi dezvoltarea exportatorilor, a IMM-urilor şi a companiilor ce derulează proiecte în domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei, în special a celor ce contribuie la absorbţia de fonduri europene.

Banca a obținut în 2014 un profit net de 46,6 milioane de lei (circa 10,5 mil. euro) și a majorat expunerea totală față de economia reală la 4,7 miliarde de lei, față de 4,5 miliarde de lei în 2013. EximBank a încheiat anul 2014 cu o rată a creditelor neperformante de doar 3,1%, mult sub media sistemului bancar de 13,9%.

Pentru detalii legate produsele oferite: www.eximbank.ro sau [email protected]

×
Etichete: Eximbank
x close