UN INIŢIATOR ÎN DOMENIUL TEHNOLOGIEI FINANCIARE
De la începutul activităţii Ferratum din 2005, Grupul s-a dezvoltat rapid şi în prezent deţine o prezenţă în 25 de ţări din Europa, America de Nord şi regiunea APAC (22 de tări cu activităţi operaţionale). Grupul deţine 1,0 milion de clienţi cărora le-au fost acordate unul sau mai multe împrumuturi în trecut şi în total 3,0 milioane de conturi de utilizator în baza de date. În 2014, veniturile Ferratum s-au apropiat de 70,5 milioane EURO, iar profitul operaţional a fost de 10,6 milioane EURO. Grupul Ferratum a avut 383 de angajaţi la 31 decembrie 2014.
Strategia Ferratum este de a lansa o bancă mobilă extinsă în UE până la șfarsitul anului 2015
Banca Ferratum deţine o licenţă bancară UE în Malta, care asigură accesul la noi baze de date bancare externe, permiţând în acelaşi timp activităţii să se extindă în mai multe ţări cu cerinţe reglementare stricte pentru acordarea împrumuturilor. De asemenea, oferă opţiuni de extindere a portofoliului de produse, în special de constituire a depozitelor, pentru a susţine dezvoltarea profitabilă a Grupului Ferratum.
Ferratum are în vedere extinderea portofoliului său de produse şi dezvoltarea activităţii într-o bancă mobilă, precum şi extinderea bazei de clienţi. Ferratum deţine o poziţie solidă şi este pregătit să se instituie drept o bancă mobilă de top în era digitală, printr-o combinaţie de servicii bancare clasice şi o arhitectură deschisă pentru o gamă vastă de soluţii mobile.
VIITORUL BANCAR ESTE CEL DIGITAL
Creditele rapide Ferratum sunt disponibile în mod prompt şi confidenţiale pentru consumatori. Serviciile pot fi accesate online sau pe dispozitive mobile, iar o decizie privind acordarea unui credit se ia în general în termen de câteva minute. Clienţii pot solicita credite în valoare cuprinsă între 25 EURO şi 2.000 EURO. Ferratum oferă de asemenea credite în rate întreprinderilor mici cu o performanţă corespunzătoare pe o perioadă de 6 – 12 luni.
Clienţii tipici Ferratum reprezintă familii din clasa mijlocie şi cuprind o secţiune activă şi vastă a populaţiilor de pe pieţele noastre din toate ţările.Clienţii se împart aproape egal între bărbaţi şi femei şi între demografiile de toate vârstele. Cel mai mare grup de clienţi sunt cuplurile (65%) şi peste 40% dintre clienţi au copii sau alte persoane aflate în întreţinere. Peste două treimi din clienţi sunt angajaţi cu normă întreagă. Clienţii Ferratum solicită un credit punte uşor de obţinut, rapid, anonim şi fără formalităţi birocratice. Serviciile sunt utilizate în general pentru a achita facturi (38%), pentru a stimula achiziţiile şi alte servicii.
Ferratum Romania
Ferratum România IFN SA şi-a început activitatea în Februarie 2014, oferind credite rapide pe termen scurt, online şi prin SMS, devenind in timp relativ scurt, unul dintre liderii acestei industii. Un element important distinctiv al Ferratum Romania, il constituie faptul ca relatia de creditare cu clientii sai, se stabileste exclusiv digital fara transmiterea niciunui document pe suport hartie, inspre si dinspre client. De altfel, singurul document de care clientii au nevoie pentru a intra in posesia unui credit, este actul de identitate, pe care acestia trebuie sa il prezinte la retragerea primului imprumut.
Ferratum România isi propune sa diversifice portofoliul de servicii si produse oferite odata cu lansarea proiectului de banca mobila. Informaţii suplimentare
Informaţii suplimentare
Vizitaţi site-ul www.ferratumgroup.com pentru a obţine mai multe informaţii despre Grupul Ferratum. Pentru solicitarea unui interviu cu managementul, vă rugăm să îl contactaţi pe: