Iar punctul sau de vedere se aseamana cu cel al guvernului, nu al Bancii Nationale. Pentru ca ministrul Bugetului, Liviu Voinea, a declarat: „Mesajul meu este: mergeti, luati imprumuturi, investiti, consumati, Romania si-a revenit!". Spre deosebire de economistul-sef al BNR, Valentin Lazea, care a zis ca economia poate creste si fara imprumuturi bancare.
Ca sa rezum, depozitele se majoreaza mai rapid decat creditele si atunci Ghetea vine sa spuna ca va fi stimulata activitatea de creditare, nu cea de economisire. Insa bancile, daca ar fi fost intrebate, ar fi spus probabil ca prefera sa imprumute statul la 4%, decat sa finanteze sectorul privat la 6%. Asa ca e destul de clar ca presedintele ARB ii canta in struna guvernului, in ciuda faptului ca guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, s-a exprimat impotriva taierii dobanzilor la depozite, iar Consiliul de Administratie al BNR a decis sa sustina dobanzile pasive prin mentinerea la acelasi nivel a dobanzii-cheie.
Si ceea ce nu se regaseste in discursul lui Ghetea e ca poate fi oricat subremunerata economisirea, atat timp cat mediul economic intern nu permite companiile sa iasa in castig daca iau imprumut de la banca. Eventual, pot contracta credite exportatorii, dar in programul de convergenta parca guvernul spunea ca motorul de crestere se va muta de pe exporturi pe consumul intern. De ce nu merg lucrurile in aceasta directie?
Cata vreme mediul economic va fi ostil, cei care au bani vor sta cu ei la banca si vor prefera sa ia o dobanda de 1%, decat sa inregistreze o pierdere de 10% investind in economia reala. Iar daca bancherii vor abuza de mesaje, precum e cel al lui Radu Gratian Ghetea, care da un aer de „normalitate” unor dobanzi mai mici decat inflatia – real-negative –, banii vor pleca in casete de valori, spre disperarea unei Banci Nationale care se zbate sa-i tina in sistemul bancar.
Si daca tot nu credeti ca dobanzile real-negative sunt nocive, ce ar fi sa vedem parerea artizanului terapiei de soc din Polonia, Leszek Balcerowicz.
El atrage atentia in cartea sa „Libertate si dezvoltare” (pagina 91) ca aceia care se pronunta in favoarea creditelor ieftine ar trebuie sa militeze si pentru disciplina salariala si bugetara, si pentru o politica prudenta a bancii centrale. Dar majoritatea celor care vor credite ieftine au in minte, cu siguranta, cu totul altceva: sa obtina imprumuturi cu dobanzi inferioare ratei inflatiei, indiferent de aceasta, adica si atunci cand inflatia e mare. Generalizand, este vorba despre o incercare de a pune mana pe banii altora, caci, in aceste conditii, cei ce platesc pentru creditele ieftine sunt cei ce economisesc.
Pentru ca bancile sa nu dea faliment, ar trebui ca si dobanzile la depozite sa scada sub rata inflatiei, ceea ce ar reprezenta, evident, o pierdere pentru depunatori. Drept urmare, capitalul ar migra in strainatate sau ar tinde sa se transforme in alte active, neexprimate in moneda nationala. Lasand deoparte aceasta varianta, creditele ieftine sunt o tentativa de a-i face pe contribuabili - adica tot restul societatii - sa finanteze respectivele imprumuturi. Putem astfel intelege de unde vine popularitatea acestui concept - caci cui nu-i place sa primeasca bani?! Dar nu ne putem impaca defel - subliniaza Balcerowicz - cu afirmatia ca se pot realiza pe scara larga credite ieftine indiferent de rata inflatiei, intr-un mod in care sa nu afecteze negativ intreaga economie.
Punctul de vedere al lui Balcerowicz poate fi formulat succint astfel: Dobanzile real-negative, adica mai mici decat inflatia, sunt o forma de furt. Si laureatul Nobel pentru economie, Friedrich August von Hayek, are o consideratie care ar trebuie sa-l puna pe ganduri pe ministrul Bugetului: „Testul pe care il are de trecut cineva pentru a se numi bun economist consta in intelegerea faptului ca cresterea economica sau nivelul angajarii fortei de munca nu sunt determinate de cresterea consumului ci, din contra, de volumul economisirii”.
Din ceea ce spune Hayek, jumatate s-a si intamplat, pentru ca economisirea a crescut. Dar, din pacate, actiunile bancii centrale nu au fost completate de cele ale guvernelor. Daca s-ar fi relaxat fiscalitatea, am fi asistat si la o revigorare a creditarii. Fiindca nu ai ce face cu imprumuturile intr-un mediu economic nestimulativ, care a devenit asa nu doar din cauza taxelor, ci si a taierii salariilor.
