O recomandare a Parlamentului European pe care România poate să o implementeze în următorii doi ani vine în sprijunul românilor care au credite, dar şi a celor care vor să se împrumute. Una dintre cele mai importante modificări se referă la conversia în lei a creditelor în valută.
Băncile ar putea fi obligate să accepte cererile de conversie din partea clienţilor, iar aceasta se va face la cursul de schimb din momentul cererii. Banca nu va putea impune comisioane suplimentare şi va fi obligată să negocieze noua dobândă astfel încât costurile creditului să nu dezavantajeze clientul. Parlamentarii români şi-au pus deja semnătura pe un proiect de lege prin care băncile şi instituţiile financiare nebancare vor fi obligate la convertirea creditelor din valută în lei fără costuri suplimentare pentru consumatori.
Potrivit notei de fundamentare, proiectul urmăreşte protejarea clienţilor care au credite într-o monedă străină de majorarea ratelor bancare, cauzată de fluctuaţiile ratelor de schimb valutar. Românii care au luat credite în valută înainte de anii de criză au făcut-o la un curs de schimb mai bun decât cel din prezent, astfel că cei care câştigă în lei plătesc azi rate mai mari la bancă. Conversia este in teorie posibilă şi acum însă se face ca orice alt tip de refinanţare a unui credit, procedură în care banca deţine controlul total.
În completarea proiectului de lege privind conversia ar putea să vină şi o decizie preliminară a avocatului general al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care spune că plata ratelor la un curs de schimb diferit de cel din ziua în care s-a acordat împrumutul ar putea fi considerată o clauză abuzivă. Avocaţii romani spun că această poziţie a Curţii Europene este foarte importantă şi că, dacă se va crea un precedent, 50.000 de români cu rate în valută la bănci, ar putea beneficia de o reducere fără precedent a creditelor.
Analistul financiar Aurelian Dochia, invitat în emisiunea Daily Income, a declarat că majoritatea schimbărilor din piaţa de creditare sunt în favoarea clienţilor. "Sunt măsuri care, dacă sunt aplicate la nivel european, fără îndoială că vor trebui să fie aplicate şi în România", a precizat analistul financiar.