E nevoie de puţină voinţă politică, pentru ca situaţia să fie reglementată legislativ.
În România există peste 3 milioane de credite de consum active, peste 1 milion fiind contractate pe termen foarte lung, cu scadenţa peste 20 de ani din acest moment. Tabloul este completat de cei aproximativ 800.000 de restanţieri, care înregistrează întârzieri mai mari de 30 de zile la plata ratelor, în condiţiile în care se estimează că o treime din credite conţin clauze abuzive, legate de dobânzile netransparente, comisioanele de risc, de administrare şi de restructurare şi modul de stabilire a dobânzii în mod unilateral de către bancă, fără nicio consultare a clientului.
Declinat dintr-o directivă europeană, în România există un cadru legislativ care reglementează situaţiile în care o clauză contractuală impusă consumatorilor poate sau nu să fie declarată abuzivă. La 1 octombrie 2013, au intrat în vigoare completări ale legii 193/2000, astfel înct anumite sentinţe pot primi caracter universal şi pot fi aplicate ca regula generală.
Totuşi, într-un nou proiect de lege, aprobat de Senat la începutul lunii aprilie, se aduc amendamente suplimentare, recomandate de mediul bancar, care îşi propun să modifice din nou legea clauzelor abuzive, posibil în detrimentul clienţilor. Conform proiectului, instanţele nu vor mai putea elimina clauzele contractuale care se referă la dobânzi şi comisioane iar acţiunile pentru eliminarea clauzelor abuzive vor putea fi iniţiate doar în Bucureşti de către preşedintele ANPC, în timp ce drepturile asociaţiilor vor fi limitate drastic. Modificarile sunt discutabile şi ar putea deveni periculoase pentru consumatori, dar şi pentru statul român, întrucât conţin propuneri care încalcă directive ale UE şi ignoră jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din ultimii ani.
Pentru a corecta neclarităţile actuale, ar fi oportun ca Guvernul să reglementeze şi să impună un tip de contract cadru de credit bancar, fără clauze abuzive deja constatate. Efectele ar fi benefice şi pentru client şi pentru bugetul de stat, dar şi pentru bănci. Miza dezbaterii este însă uriaşă: peste 6,5 miliarde de euro!
Avocatul Gheorghe Pipera a fost invitatul lui Adrian Măniuţiu în cadrul emisiunii Daily Income, unde a vorbit despre reuşita sa din instanţă, în procesul clauzelor abuzive.
"Din 1 octombrie 2013 a intrat în vigoare mult aşteptata reglementare, care permite ANPC şi la un moment dat şi Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor, să formuleze acest gen de procese, pentru a se obţine efecte în ceea ce priveşte toate persoanele aflate în situaţii identice. ANPC a demarat un număr de procese, dar problema care se pune este că nu s-au stabilit încă termene", a precizat avocatul.
Vezi AICI ediţia integrală a emisiunii "Daily Income cu Adrian Măniuţiu".