Antena 3 CNN Economic Banci Criza din Grecia ar putea majora dobânzile

Criza din Grecia ar putea majora dobânzile

1 minut de citit Publicat la 17:29 28 Apr 2010 Modificat la 17:29 28 Apr 2010
Criza din Grecia ar putea majora dobânzile
Dobânzile din piaţă s-ar putea aprecia ca urmare a zvonurilor şi părerilor exagerate legate de influenţa situaţiei Greciei, cu toate că pieţele financiare româneşti sunt mature, spune guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, citat de Mediafax.


"Nu cred că va fi cazul. Există suficientă lichiditate, dar în momentele în care se cultivă o anumită panică, bineînţeles că pieţele sunt sensibile şi reacţionează. Părerea mea este că pieţele financiare româneşti s-au maturizat, dar sunt încă sensibile la zvonuri şi puncte de vedere exagerate, deci putem să vedem şi ridicări de dobândă", a precizat Isărescu.


Acesta mai spune că, în prezent, dobânzile de pe piaţa monetară sunt inferioare ratei de politică monetară.

Şeful băncii centrale a explicat că influenţa din exterior va fi "micşorată la maxim", ţinând cont că băncile româneşti cu capital grecesc sunt bine capitalizate, supravegheate şi reglementate.

Guvernatorul BNR mai spune şi că aceste bănci se finanţează de pe piaţa internă la dobânzi ce sunt pe punctul de a se diminua. Acum pe piaţă există un exces de lichiditate.


"Nu avem probleme de lichiditate la băncile româneşti cu capital grecesc. Nu este motiv de exagerare, cred că ăsta este ultimul lucru de care avem nevoie. Influenţele externe nu pot negate, nici eu nu le neg, pentru că trăim într-o lume globalizată. Noi am deschis conturile de capital şi categoric vor exista anumite influenţe", a conchis guvernatorul băncii centrale.

Antena3.ro

×
Etichete: criza isarescu dobanzi
x close