Noile penalităţi ar creşte amenzile plătite de Bank of America, a doua mare instituţie financiară din ţară, pentru comportamentul din timpul crizei la peste 18 miliarde de dolari.
Banca a fost unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa instrumentelor financiare garantate prin ipoteci înaintea crizei financiare.
Potrivit analiştilor Sanford C. Bernstein, Bank of America şi subisidiarele sale au emis în perioada 2004-2008 obligaţiuni garantate prin ipoteci totalizând 965 miliarde de dolari. În comparaţie, JPMorgan, cea mai mare bancă din SUA, a vândut astfel de instrumente financiare în valoare de 450 de miliarde de dolari.
Bank of America va trebui să acorde în cadrul penalităţilor concesii în valoare de circa 5 miliarde de dolari persoanelor cu împrumuturi ipotecare, inclusiv reduceri de rate.
Totalul penalităţilor ar putea depăşi suma de 12 miliarde de dolari oferită de bancă, întrucât autorităţile americane cer cu mai multe miliarde de dolari peste acest nivel.
Nota de plată a Bank of America pentru a scăpa de anchetele autorităţilor privind comportamentul din timpul crizei va depăşi probabil recordul de 13 miliarde de dolari stabilit de JPMorgan anul trecut pentru acuzaţii similare, au spus sursele.
Bank of America a încheiat, deja, o înţelegere pentru plata a 6 miliarde de dolari cu Agenţia Federală pentru Finanţarea Locuinţelor.