Multi jucatori din piata valutara si companii cauta un raspuns la intrebarea de ce cursul euro/leu este inca sub pragul de 4,3, desi atat zlotul polonez cat si forintul maghiar au slabit rapid, mentioneaza analistii ING Bank intr-o nota transmisa azi dimineata.
“In opinia noastra, acest lucru nu se datoreaza cu siguranta unei performante mult mai bune a economiei romanesti fata de celelalte din regiune. Mai mult, o intensificare a crizei in zona euro ar putea duce cursul spre 4,4 lei/euro si chiar spre 4,5 lei/euro”, spun analistii de la ING.
Potrivit acestora, secretul stabilitatii leului nu este deloc legat de performanta economiei sau a politicilor fiscale. Cresterea economica in Romania a dezamagit pana acum – chiar daca un proces de revenire lenta a inceput in trimestrul patru din 2010. In trimestrul al doilea din acest an, PIB-ul a crescut doar cu 0,3% pe date ajustate sezonier, in timp ce in Ungaria, Polonia si Cehia s-au inregistrat cresteri de 1,2%, 4,5% si, respective, 2,4%. In plus, Romania nu iese in evidenta in ceea ce priveste pozitia sa fiscala si deficitul extern intr-un context regional, in timp ce Ungaria iese (fiind astept un excedent pentru ambii indicatori in acest an). Romania, pe de alta parte, este mai putin expusa la creditele in franci elvetieni, dar este greu de crezut ca asta este explicatia pentru marirea diferentei intre cursul euro/leu si euro/zlot polonez sau euro/forint.
“Deci, ce (sau cine) protejeaza leul? Ironia este ca jucatorii cred ca banca centrala protejeaza nivelulde 4,3 lei/euro”, spun analistii. In august, cursul a fluctuat intr-o banda foarte ingusta si s-a corectat rapid de fiecare data cand s-a apropiat de pragul de 4,3 lei/euro. Cu toate acestea, utilizand datele privind rezervele valutare, ING a concluzionat ca banca centrala nu a fost prezenta in piata pe parcursul lunii trecute.
“Cu alte cuvinte, este mai probabil ca teama si speculatiile privind interventia BNR sunt cele care protejeaza de fapt leul, si nu actiunile BNR in sine. De asemenea, este un interes foarte scazut pentru leu dintr-o perspective regional”, afirma analistii de la ING.
Cu toate acestea, scaderea inflatiei lasa mai mult loc de miscare Bancii Nationale. In consecinta, analistii de la ING spun ca nu ar fi surprinsi sa vada ca BNR ar permite cursului sa se tranzactioneaza peste 4,3 lei/euro, mai ales avand in vedere cererea externa slaba. In acelasi timp, ei nu se asteapta ca banca centrala sa protejeze leul impotriva miscarilor bruste.
“Daca problemele din Europa vor ramane nerezolvate pe termen mai lung sau chiar se vor intensifica, vedem, temporar, cursul euro/leu spre 4,4-4,5 lei”, au conchis analistii de la ING.