Antena 3 CNN Economic Banci BRD creşte dobânzile depozitelor la 7,25%, cel mai ridicat nivel de pe piaţă

BRD creşte dobânzile depozitelor la 7,25%, cel mai ridicat nivel de pe piaţă

1 minut de citit Publicat la 13:15 15 Dec 2008 Modificat la 13:15 15 Dec 2008
BRD creşte dobânzile depozitelor la 7,25%, cel mai ridicat nivel de pe piaţă
BRD-Groupe Societe Generale a majorat, luni, dobânzile la depozite până la 7,25% pe an pentru euro, acesta fiind cel mai ridicat nivel pentru produsele de economisire în moneda unică de pe piaţa românească. Totodată, BRD a anunţat şi o creştere a dobânzilor la lei, de până la 14%, potrivit unui comunicat BRD, citat de Mediafax.
Dobânda la persoane fizice pentru depozitele în valută de minim 1.000 de euro a fost majoratã la 7% pe an pentru plasamentele cu scadenţă la 30 de zile şi la 7,25% pe an pentru cele constituite pe termen de 90 de zile, precizează acelaşi comunicat.
BRD practică o dobândă de 13,5% pentru depozitele persoanelor fizice în valoare de minim 1.000 de lei constituite pe 30 de zile şi de 13,75% pentru plasamentele de peste 1.000 de lei, constituite pe o 90 de zile.
Pensionarilor li se vor aplica dobânzi de 13,75% pe an la plasamentele la 30 de zile şi de 14% pe an la produsele constituite pe termen de 90 de zile.
"Depozit 1000" în lei şi euro va avea o dobândă fixă, garantată pentru întreaga perioadă de constituire, se menţioneazã în comunicatul citat.
BRD a crescut dobânzile la conturile curente PractiCont, disponibile în cadrul pachetelor de produse şi servicii pentru persoane fizice.
Dobânda la contul curent "PractiCont" în lei a ajuns la 10,5% pe an, iar la contul curent "Practicont +" în lei atinge şi 11% pe an.
Pentru depozitele constituite de persoanele juridice în valoare de peste 10.000 de lei, BRD aplică o dobândă de 13,75% pe an pentru scadenţă de 30 de zile şi de 14% pe an pentru plasamentele pe 90 de zile.
Pentru companii, BRD aplică o dobândă de 6%, la depozitele în valută de peste 10.000 de lei, cu scadenţă în 30 de zile, şi de 6,25% pentru depozitele de 90 de zile. Şi aceste dobânzi sunt garantate pe întreaga perioadă de constituire.
BRD are peste 2,6 milioane clienţi şi peste 900 de sucursale.
Antena3.ro

×
Etichete: BRD
x close