Modificările legislative sunt prevăzute şi în memorandum-ul tehnic la acordul stand-by cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).
Dacă BNR va aprecia că o instituţie de credit nu este în insolvenţă, poate hotărî instituirea administrării speciale, dacă sunt îndeplinite condiţiile privind instituirea acestei proceduri. Hotărârea BNR de aprobare sau respingere a solicitării va trebui motivată.
Proiectul include termene scurte, de 10 zile, pentru solicitarea de către instituţia de credit debitoare a aprobării prealabile din partea BNR, pentru rezolvarea cererii de către Banca Naţională şi pentru introducerea cererii de deschidere a procedurii falimentului la tribunal.
În acelaşi timp, BNR poate transmite judecătorului-sindic şi lichidatorului, pe toată durata procedurii falimentului, punctul său de vedere sau informaţiile relevante, ori de câte ori va considera necesar.
Conform proiectului de act normativ, va fi modificată şi ordinea de prioritate la plata creanţelor în caz de insolvenţă.
"Condiţionalităţile se referă la necesitatea ca iniţierea procedurii falimentului instituţiilor de credit să fie supusă aprobării prealabile de către Banca Naţională a României, precum şi la plasarea creanţelor deponenţilor garantaţi şi ale Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar pe un rang de preferinţă superior în ordinea de prioritate la plata creanţelor în caz de insolvenţă", se arată în nota de fundamentare.
Prin urmare, pe poziţia a doua la plata creanţelor vor fi poziţionate creanţele din depozitele garantate, inclusiv cele ale Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar rezultate din plata compensaţiilor către deponenţii garantaţi, precum şi creanţele izvorâte din raporturi de muncă pe cel mult 6 luni înaintea deschiderii procedurii.
Pe prima poziţie sunt taxele, timbrele şi orice alte cheltuieli legate de procedura falimentului, inclusiv cheltuielile pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea instituţiei de credit debitoare şi plata remuneraţiei persoanelor angajate şi a lichidatorului.
"Având în vedere angajamentul Guvernului de a continua reformele economice şi financiare în vederea menţinerii stabilităţii economice în contextul crizei financiare globale actuale şi de a asigura îmbunătăţirea corespunzătoare a cadrului legislativ relevant, îndeplinirea angajamentelor asumate de partea română în termenele stabilite în cadrul negocierilor implică adoptarea cu celeritate a modificărilor legislative propuse", spune nota de fundamentare.
Antena3.ro