Antena 3 CNN Economic Banci BNR analizează, în ianuarie, efectele noului sistem de creditare a populaţiei

BNR analizează, în ianuarie, efectele noului sistem de creditare a populaţiei

1 minut de citit Publicat la 14:03 26 Noi 2008 Modificat la 14:03 26 Noi 2008
BNR analizează, în ianuarie, efectele noului sistem de creditare a populaţiei
Specialiştii Băncii Naţionale vor analiza în luna ianuarie efectele noului sistem de creditare a populaţiei, potrivit unei declaraţii făcute, miercuri, de către prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu. Acesta a precizat că BNR ar putea decide atunci readaptarea condiţiilor la noile realităţi ale pieţei.
"Am discutat cu cei din Asociaţia Română a Băncilor (ARB) şi am stabilit că, pe baza datelor statistice din decembrie, vom reanaliza în luna ianuarie oportunitatea unei readaptări a normelor privind populaţia pentru a asigura flexibilizarea lor şi adaptarea la realităţile pieţei", a declarat Georgescu, la seminarul EU-Cofile organizat la Sinaia de Alpha Bank, BNR şi Asociaţia Română a Băncilor (ARB), citat de Mediafax.
Oficialul băncii spune că reducerea creditării înregistrată în luna octombrie nu a fost cauzată de noile norme, avizate de BNR după jumătatea lunii. Florin Georgescu spune că, aproape 90% din bănci au lucrat în octombrie pe baza vechiului regulament. Încetinirea creditării a fost cauzată de lipsa lichidităţii din bănci şi reticenţa acestora de a finanţa.
Preşedintele ARB, Radu Gheţea, spunea săptămâna trecută că băncile comerciale vor solicita BNR să modifice regulamentul privind creditarea populaţiei, întrucât noile condiţii au blocat împrumuturile ipotecare. El a explicat că, după aplicarea testelor de stress, potrivit noului algoritm, foarte puţini clienţi se mai pot califica.
Antena3.ro

×
Etichete: BNR
x close