Antena 3 CNN Economic Banci BCE menţine dobânda de referinţă la 1%

BCE menţine dobânda de referinţă la 1%

<1 minut de citit Publicat la 14:29 07 Aug 2009 Modificat la 14:29 07 Aug 2009
BCE menţine dobânda de referinţă la 1%
Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene a decis să păstreze dobânda de referinţă la nivelul de un procent. În conferinţa de presă care a urmat anunţului, Jean-Claude Trichet a evocat o încetinire a ritmului de contracţie a activităţii economice şi a cerut băncilor să-şi crească creditele acordate gospodăriilor şi companiilor.

?Suntem într-o perioadă de contracţie economică şi dacă veţi analiza situaţia din ultimele şase luni, nu numai la nivel european, veţi vedea că am fost în cădere liberă. Aşa că încercăm să ieşim din această perioadă de cădere şi rămânem vigilenţi?, a declarat şeful Băncii Centrale, Jean Claude Trichet.


Trichet a cerut băncilor din zona euro să acorde credite şi să respecte regulile internaţionale.

?Există reguli internaţionale care trebuie respectate. Au fost scrise pentru a opri deciziile absurde, precum cele din trecut, care implică riscuri aparent profitabile pe termen scurt, dar catastrofale pe termen lung: Acele reguli internaţionale trebuie respectate?, a adăugat Trichet.


Antena3

×
x close