Citibank, care acționa ca agent de împrumut pentru compania de cosmetice, trebuia să transfere aproximativ 8 milioane de dolari, ca plată a dobânzilor către diverși creditori ai Revlon. Numai că a transferat accidental o sumă de peste 100 de ori mai mare, mai exact, 900 de milioane de dolari, informează CNN.
Unii creditori au returnat banii transferați din eroare, dar alte 10 companii de investiții și consultanță financiară cărora Citibank le transferase în total 500 de milioane de dolari, au refuzat să returneze banii. Iar justiția americană le-a dat dreptate.
Transferurile accidentale de bani virați în alt cont sunt destul de des întâlnite în lumea bancară. Chiar și în România, nu mai departe de martie 2019, o muncitoare din județul Brașov a primit din greșeală un salariu de aproximativ 23.000 de mii de euro, de 70 de ori mai mult decât trebuia să încaseze, ulterior instanța obligând-o să returneze banii.
În mod normal, legea îi pedepsește pe cei care își însușesc banii care le-au fost virați din greșeală
La New York însă există o excepție legală: dacă beneficiarul este îndreptățit să primească acea sumă de bani, sau se așteaptă să o primească, iar el nu știe că banii i-au fost virați din greșeală, atunci poate păstra liniștit întreaga sumă.
Judecătorul a decis ca cele 500 de milioane de dolari să rămână în conturile creditorilor Revlon, ca o plată înainte de termen a creanței existente între părți.
„Între a presupune că Revlon a plătit în întregime și înainte de termen un împrumut contractat în 2016 – o atitudine pe care o întâlnim la unii debitori – și a crede că Citibank sau Revlon au transferat din greșeală 900 de milioane de dolari – ceva ce nicio bancă nu a făcut niciodată înainte, ar fi complet irațional să iei de bună a doua variantă”, a declarat, în motivare, judecătorul Jesse Furman, care a decis ca cele 500 de milioane de dolari să rămână în conturile creditorilor Revlon.
Reprezentanții băncii au declarat că vor face apel, deci povestea continuă.