Antena 3 CNN Economic Banci Banca Centrală Europeană n-are dreptate. Nu dobânzile trebuie să scadă, ci taxele

Banca Centrală Europeană n-are dreptate. Nu dobânzile trebuie să scadă, ci taxele

Ionuţ Bălan
2 minute de citit Publicat la 16:57 24 Mai 2014 Modificat la 16:57 24 Mai 2014
Banca Centrală Europeană n-are dreptate. Nu dobânzile trebuie să scadă, ci taxele
Foto: veooz.com
Der Spiegel noteaza ca Banca Centrala Europeana (BCE) e gata sa experimenteze - de luna viitoare - dobanzi negative la facilitatea de depozit, alaturandu-se altor autoritati monetare, precum cele din Suedia si Danemarca.

Dobanda la facilitatea de depozit este cea care remunereaza depozitele pe care bancile comerciale le constituie la bancile centrala. Iar cand aceasta devine negativa are rolul de a semnala institutiilor bancare ca ar trebui sa-si plaseze banii in economia reala ca sa nu iasa in pierdere.

Un astfel de semnal a fost tras de curand in Romania de ministrul Bugetulu. El a spus: „Mesajul meu este: mergeti, luati imprumuturi, investiti, consumati, Romania si-a revenit!". Iar mesajul sau a fost  urmat de cel al presedintelui Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), care a sugerat romanilor mai degraba sa se imprumute decat sa economiseasca: "Vestea rea este ca cei care-si tin banii pot avea dobanzi real-negative, vestea buna pentru cei care vor sa dezvolte afaceri e ca vor primi credite cu dobanzi mai mici, care incep cu trei si ceva la suta si merg pana la 6-7%".

Si totusi in ciuda semnalelor transmise fie de politicieni, fie de unii bancheri, bancile considera ca e mai sigur sa finanteze statul in loc sa acorde credite sectorului privat, iar oamenii de afaceri prefera sa-si sacrifice profiturile si sa stea cu banii in depozite bancare. De ce n-au ei incredere sa investeasca?

Pentru ca politicienii incearca sa-i convinga pe bancheri sa reia creditarea, dar ei nu se gandesc nicio clipa sa relaxeze fiscalitatea, ba chiar o inaspresc atunci cand majoreaza accizele pe tigari si pe benzina, pana cand distribuitorii din domeniu ajung sa stranga mai multi bani pentru stat decat pentru propriii actionari.

Reluarea cresterii economice depinde, intr-adevar, de consum si investitii. Dar calea prin care sa se obtina nu are legatura cu scaderea dobanzilor, ci cu reducerea taxelor. Ca sa achizitionezi ceva acum trebuie sa fii sigur ca nu te costa, fiindca altfel nu cumperi. Iar pe baza unor dobanzi mai degraba inalte decat joase se pot gestioneaza foarte strans cheltuielile.

Dar nu asta se intampla, ci politicienii accizeaza mai mult benzina si tigarile. Adica, apeleaza la selectie adversa si hazard moral si-i taxeaza pe cei care pot. Pentru a fi “eficienti” ei se folosesc de lanturile cu cea mai buna logistica in distributie si de taxarea la sursa. Iar cand se va scumpi mai departe benzina, caci pretul ei nu se va opri din crescut, o sa vedeti ca va fi tratata precum tutunul. In apropierea pompelor vor aparea afise imense pe care va scrie: “Benzina omoara, mergi cu bicicleta.”

E limpede. Oamenii politici arata ca pentru ei e important sa incaseze o suma de bani, indiferent de unde vine, si asa se ajunge sa se erodeaza productivitatea celor taxati si sa se impoziteze saracia. Asta vadeste ca Uniunea Europeana, in general, si Romania, in particular, sunt interesate doar de acoperirea economica a riscurilor politice, chiar daca economia functioneaza defectuos.

Cu alte cuvinte, legislatia si taxarea au drept scop numai tainuirea greselilor politicienilor. Si din acest motiv se ajunge la absurditati. Cum ar fi ca niste antreprenori - ca aceia ce distribuie benzina si tigari - sa se transforme in agenti fiscali.

Iar intr-un mediu economic atat de ostil cei care au bani stau cu ei la banca si prefera chiar dobanzi negative, decat sa piarda mai mult investind in economia reala.

Concluzia e cea pe care am mai formulat-o. Daca s-ar fi relaxat fiscalitatea, am fi asistat si la o revigorare a creditarii. Insa nu ai ce face cu imprumuturile intr-un mediu economic nestimulativ, care a devenit asa din cauza taxelor.

×
x close