Banca Centrală Europeană (BCE) a redus joi dobânzile cu 25 puncte de bază, pentru a treia oară în acest an şi în linie cu estimările, pe măsură ce inflaţia încetineşte iar creşterea economică pierde din elan, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Începând cu data de 23 octombrie, rata dobânzii la facilitatea de depozit va fi redusă la 3,25%, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală vor fi diminuate la 3,40% şi, respectiv, 3,65%, a decis joi Consiliul guvernatorilor BCE.
BCE nu a oferit niciun fel de indicii privind viitoarele decizii de politică monetară, repetând că deciziile sale vor fi luate de la o reuniune la alta, chiar dacă pieţele se aşteaptă la reduceri similare de dobândă la următoarele trei reuniuni, pentru a stimula creşterea economiei.
"Datele privind inflaţia arată că procesul dezinflaţionist este pe calea cea bună. Perspectivele privind inflaţia sunt de asemenea afectate de recentele date surprinzătoare privind declinul activităţii economice", se arată în comunicatul BCE.
Eurostat: Rata anuală a inflaţiei s-a redus de la 2,2% în august
Dar analiştii apreciază că înăsprirea de pe piaţa forţei de muncă continuă, sindicatele cer salarii mai mari, costurile cu energia şi preţurile serviciilor continuă să crească rapid, toate aceste evoluţii sugerând că inflaţia ar putea rămâne la un nivel relativ ridicat o perioadă.
Conform datelor publicate joi de Eurostat, în zona euro, rata anuală a inflaţiei s-a redus de la 2,2% în august, până la 1,7% în septembrie, cel mai redus nivel din ultimii trei ani.
De asemenea, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a scăzut uşor, de la 2,8%, până la 2,7%. Un alt indicator care, pe lângă preţurile la energie şi alimente, exclude şi preţurile la ţigări şi alcool, a scăzut uşor, de la 2,8%, până la 2,7%.
Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.