O serie de firme care se ocupă cu intermedierea vânzărilor câştigă bani frumoşi din această afacere.
Metoda e simplă. Traderii locali rezervă capacităţi importante de energie de la Transelectrica şi o vând în Sebia şi Ucraina. Spre exemplu, în ianuarie, s-a rezervat capacitate pentru 450 MW pentru Serbia şi de 50 MW pentru Ucraina. În cea de-a doua lună din an, capacitatea rezervată pentru Serbia creşte uşor la 500 MW. Pentru Ucraina rămâne neschimbată. Cantităţile se menţin şi în următoarele două luni din an.
Printre firmele care se ocupă de export se numără Alpiq şi EFT, două companii care au avut contracte preferenţiale cu Hidroelectrica. Diferenţa este că, acum, firmele cumpără energie eoliană, produsă în parcuri eoliene private. Preţurile la care traderii de energie îşi vând electricitatea în străinătate sunt confidenţiale.
Astfel, România a ajuns să exporte zilnic 7% din producţie, adică în jurul a 400 de MW. Nu este o cantitate uriaşă, dar înseamnă foarte mult ca pondere din producţia totală de energie eoliană.
În zilele cu vânt bun, centralele eoliene reuşesc să acopere şi 30% din producţia totală de energie la nivel naţional, care ajunge la circa 7.000 MW.
În zilele cu vânt bun, centralele eoliene reuşesc să acopere şi 30% din producţia totală de energie la nivel naţional, care ajunge la circa 7.000 MW.
