Vine frigul şi implicit cresc facturile la întreţinere. Cei mai afectaţi vor fi pensionarii, care vor suporta cu greu majorările.
„Factura la întreținere cu prețurile care au crescut până acum și cu ce e în perspectivă va fi mai mare cu 15-20%”, susțin Viorel Copil, preşedintele Asociaţiei Pensionarilor.
Iarna aceasta va fi ultima în care municipalităţile vor mai subvenţiona agentul termic pentru încălzirea populaţiei.
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei au anunţat că subvenţia va fi retrasă din luna aprilie a anului viitor şi că se vor acorda ajutoare financiare de încălzire doar familiilor care se înscriu în categoria consumatorilor vulnerabili.
Eliminarea subvențiilor va arunca în aer facturile la caldură, avertizează președintele Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților.
Iulian Iancu susţine că liberalizarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale cu patru ani înainte de termen va afecta grav facturile pe care le plătesc românii.
Radu Opaina, președintele Federației Asociațiilor de proprietari din România, a spus luni, la Antena 3, că eliminarea subvențiilor va fi un dezastru social.
„Majoritatea populației României tremură. Oamenii nu se mai încălzesc, sau se încălzesc cu improvizații. Situația e critică de foarte mult timp. Presiunea autorităților locale asupra Parlamentului cu privire la subvenții e atât de mare încât nici ei nu știu ce să mai facă”, a spus Radu Opaina, luni, la emisiunea „Esențial”.
Citiți și:
Final de an cu creșteri de prețuri. Urmează un val de scumpiri în mai toate domeniile