Noapte grea pentru şoferii care au
trecut prin pasul Tihuţa şi pasul Gutâi, dar şi pentru
drumari, care au fost nevoiţi să facă faţă ninsorii abundente.
În plus, vântul puternic a suflat cu peste 60 de
kilometri la oră. Drumarii au împrăştiat pe şosele nu mai
puţin de o sută de tone de material antiderapant, iar ninsoarea
abundentă le-a îngreunat munca. Pe unele porţiuni de drum sub
stratul de zăpadă s-a format gheaţă, astfel încât
maşinile derapau şi cu greu au putut urca muntele.
Din cauza
viscolului şi ninsorii în unele zone din Bistriţa-Năsăud
vizibilitatea a fost pe parcursul nopţii de sub 10 metri.
Şi în
Baia Mare a nins. Poliţia rutieră şi drumarii îi avertizează
pe şoferi să nu plece la drum dacă nu au maşinile echipate cu
lanţuri.
Circulaţia pe drumurile din Harghita se desfăşoară în condiţii de iarnă, după ce toată noaptea a nins viscolit. Din cauza vântului puternic pe Drumul Naţional 12, un TIR care se deplasa spre Odorheiul Secuiesc a derapat. În acest moment toate drumurile din judeţ sunt acoperite de zăpadă iar în zonele înalte viscoleşte.
Ninsoarea a îngreunat traficul spre Miercurea Ciuc sau Odorheiul Secuiesc. Noaptea trecută, pe sectoarele de drum naţional din Harghita echipajele de deszăpezire au acţionat cu material antiderapant, dar vântul puternic le face munca zadarnică.
Antena 3