Un bărbat din Zalău a murit, după ce a fost lovit de o maşină care a intrat pe contrasens. Şoferul autoturismului a vrut să evite un pieton, însă a intrat în bărbatul care vroia să traverseze strada. Imaginile au fost surprinse de o cameră de supraveghere.
Accidentul s-a produs pe strada Crasnei din Zalău. Şoferul unei dubiţe, un tânăr de 19 ani, circula cu viteză şi nu a observat la timp un pieton care traversa strada.
Surprins de bărbatul care a apărut în faţa maşinii sale, conducătorul auto l-a evitat în ultimul moment. A pierdut, însă, controlul volanului şi a intrat pe contrasens, unde a lovit în plin un alt pieton, dărâmând şi un stâlp.
Accidentul a fost surprins de o cameră de supraveghere a poliţiei. Pietonul a murit la două zile după accident, din cauza rănilor suferite.
Observator