De câteva săptămâni, VW și brandul său Audi dezmint informațiile EPA privind instalarea softului pe unele mașini de lux.
Volkswagen face deja obiectul unor investigații în mai multe țări, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.
Săptămâna trecută, șeful și inginerii Audi s-au întâlnit cu reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului din SUA. Ei au recunoscut că softul a fost utilizat la toate motoarele diesel de trei litri vândute în perioada 2009 - 2015, inclusiv Audi, VW și SUV-uri Porsche. La începutul acestei luni, EPA anunța că 10.000 de motoare diesel de trei litri vândute în perioada 2009 - 2015 au fost echipate cu acel soft, dar nu a găsit dovezi la motoarele V6 de trei litri.
Acum, conform surselor apropiate de grupul VW, Audi a recunoscut în fața EPA că softul încalcă reglementările din SUA, iar numărul vehiculelor afectate se ridică la 85.000.
Reprezentanții Audi nu au comentat informația, în timp ce VW a repetat că va colabora cu EPA pentru a clarifica toate problemele.
Scott Keogh, președintele Audi America, a dat recent asigurări că scandalul emisiilor care afectează grupul Volkswagen nu va duce la diminuarea vânzărilor din SUA ale Audi.
Scandalul motoarelor trucate, cel mai grav din istoria Volkswagen, a izbucnit în 18 septembrie, în acea lună livrările Volkswagen pe plan global scăzând cu 1,5%, la 885.300 de vehicule.
În cele două luni care au trecut de la izbucnirea scandalului, vânzările Audi s-au situat la același nivel record ca în perioada similară din 2014, conform datelor companiei.
În ultimele două luni din 2014, Audi a vândut în SUA 36.000 de vehicule.
Keogh a estimat că pe ansamblul acestui an Audi ar urma să depășească pentru prima dată nivelul de 200.000 de mașini vândute în SUA.
Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi și Bugatti, dar și camioanele MAN și Scania.