Antena 3 CNN Economic Auto Un Volvo S60, cu sistem de oprire automată, intră direct într-un camion, în faţa jurnaliştilor - VIDEO

Un Volvo S60, cu sistem de oprire automată, intră direct într-un camion, în faţa jurnaliştilor - VIDEO

1 minut de citit Publicat la 12:03 10 Mai 2010 Modificat la 12:03 10 Mai 2010
Un Volvo S60, cu sistem de oprire automată, intră direct într-un camion, în faţa jurnaliştilor - VIDEO
Cei mai mulţi împătimiţi ai automobilului au auzit de noile sisteme de siguranţă implementate pe maşinile contemporane. Ele opresc automat vehiculul în cazul unui accident iminent. Volvo a montat deja acest sistem de siguranţă pe vehiculele sale. Unul dintre acestea este sedanul S60.

Şi cei de la Volvo au vrut să se laude cu noua funcţie. Prin urmare, au chemat jurnaliştii la un test pentru a demonstra capabilităţile maşinii în acest sens. Problema a fost că sistemul nu a funcţionat, iar sedanul S60 a intrat direct în camionul oprit. Chiar în faţa jurnaliştilor, care nu au putut pierde un asemenea moment inedit. Publicaţia www.wired.com s-a aflat acolo şi a filmat accidentul.

În Volvo-ul S60 nu se afla un om ci un test dummy. Maşina a intrat în camion cu 35 km/h, deşi ar fi trebuit să se oprească automat. Nu s-a oprit, notează Wired.com.

Dar, ce este mai interesant, nu maşina a fost de vină pentru incident ci tot oamenii. Inginerul care a pregătit-o pentru test, mai precis. Volvo atribuie problema bateriei care alimenta sistemul de siguranţă. Cu o zi în urmă, sistemul a funcţionat impecabil. Dar întâmplarea rămâne totuşi o ironie amuzantă a sorţii. Să sperăm că în realitate sistemul va funcţiona, împreună cu bateria aferentă. Iată şi imaginile...



Antena3.ro

×
Etichete: test jurnalisti
x close