Accidentul s-a produs în apropierea localităţii Budăi din judeţul Iaşi. ?Mi-a apărut la circa 15 ? 20 de metri un TIR în faţă. Am dat semnal, am luat măsuri de frânare rapidă. Cu toate acestea, nu am putut evita impactul", spune conductorul trenului. TIR-ul a fost lovit frontal de locomotivă. În urma impactului, camionul a ricoşat în primele două vagoane ale trenului. Unul dintre acestea a fost distrus în proporţie de 90%.
După impact, acceleratul Iaşi - Timişoara a deraiat aprope 200 de metri. Trenurile care ar fi trebuit să treacă prin zonă au staţionat la Târgu Frumos.
Antena 3