Antena 3 CNN Economic Auto Un taxi a intrat în stâlpul unei bariere din Mamaia. Două persoane au fost rănite

Un taxi a intrat în stâlpul unei bariere din Mamaia. Două persoane au fost rănite

<1 minut de citit Publicat la 23:25 16 Sep 2009 Modificat la 23:25 16 Sep 2009
Un taxi a intrat în stâlpul unei bariere din Mamaia. Două persoane au fost rănite
Două studente au fost internate în spital, una dintre ele în stare gravă, după ce taxiul în care se aflau a intrat, miercuri, în stâlpul uneia dintre barierele de acces în staţiunea Mamaia, în zona satului de vacanţă.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR), Marius Ghiţă, a declarat, pentru Agerpres, că tinerele au vârstele de 21 şi 25 de ani şi au suferit diferite traumatisme şi leziuni în urma coliziunii.

"Din primele verificări a reieşit că taximetristul circula cu viteză excesivă, dinspre Năvodari către Constanţa, şi a pierdut controlul direcţiei autovehiculului, intrând în stâlp", a afirmat reprezentantul SPR.

Conducătorul auto a declarat că a circulat cu viteză la solicitarea clientelor, care l-au rugat să se grăbească pentru că ele trebuie să ajungă la facultate ca să susţină un examen.

Agerpres

×
x close