Trei noi autostrăzi se desenează pe harta României. Deşi avem şantiere fără sfârşit pe drumurile din ţară, autorităţile vor să înceapă noile lucrări din 2014. Dacă se vor ţine de promisiune, vom putea ajunge mai repede în Moldova şi Ucraina.
Autostrada Timişoara-Târgu Mureş-Iaşi urmează să scurteze ruta europeană vest-est şi este una dintre condiţiile impuse de UDMR pentru a rămâne la guvernare. Practic, această autostradă
va uni vestul României de Republica Moldova. Prin această rută, ungurii vor avea o cale directă spre portul Odessa.
Potrivit proiectului, autostrada va avea o lungime de 670 de kilometri şi va costa peste 11 miliarde de euro, adică 17 milioane de euro pe kilometru. Numai studiul de fezabilitate pentru jumătate din distanţă a fost plătit până acum de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) cu aproape trei milioane de euro.
O altă autostradă va lega Bucureştiul de Bulgaria, prin sudul României, trecând prin Alexandria. În acest moment, această rută poate fi parcursă pe DN 56 în aproximativ patru ore.
"Vorbim despre o autostradă care ar lega anumite centre economice de tip Ford din Craiova, despre posibilitatea de a ne conecta de noul pod Calafat-Vidin", a spus Cristina Amărăzeanu, şeful direcţiei tehnice din cadrul CNADNR.
Cea de-a treia autostradă va lega Giurgiu de Siret. Drumul va trece prin Bucureşti, Focşani şi Suceava şi va permite şoferilor să scurteze la jumătate durata călătoriei.
Pentru această autostradă, şefii de la Drumuri vor plăti peste două miliarde de euro. Şoferii mai au însă de aşteptat până când vor putea circula pe drumurile pe care le-au trasat pe hârtie guvernanţii.
"Acestea vor fi prioritizate şi etapizate ca perioadă de construcţie, începând cu 2014 şi până în 2030", a declarat Amărăzeanu.
În prezent, în România sunt în lucru 434 de kilometri de autostradă. Noi circulăm deocamdată pe numai 386 de kilometri şi avem doar două bucăţi de autostradă de peste 100 de kilometri.