Antena 3 CNN Economic Auto Trafic infernal pe Valea Prahovei

Trafic infernal pe Valea Prahovei

<1 minut de citit Publicat la 17:30 10 Feb 2007 Modificat la 17:30 10 Feb 2007
Trafic infernal pe Valea Prahovei
Vremea frumoasă i-a atras pe turişti la munte, astfel că pe DN1, de la Comarnic şi până la Buşteni, s-a circulat în coloană pe sensul de mers spre Braşov. În anumite momente, maşinile nu au depăşit viteza de 5 km la oră şi au fost dese situaţiile în care traficul a fost blocat. Şoferii nervoşi spun că aşteaptă cu nerăbdare construirea autostrăzii, pentru că circulaţia în zonă a devenit imposibilă.

Un tronson care de regulă este parcurs în maxim 20 de minute a ajuns astăzi să fie realizat în aproape 2 ore. Poliţiştii spun că, în mod obişnuit, DN1 pe Valea Prahovei este tranzitat de 30.000 de autoturisme zilnic. Sâmbătă, numărul maşinilor care au trecut prin Sinaia, Buşteni, Azuga şi Predeal s-a dublat.

Antena 3

×
x close