Începând de joi traficul
rutier se desfăşoară în condiţii de iarnă în cea mai
mare parte a ţării. Meteorologii au prognozat răcirea
vremii şi ninsori mai ales în Oltenia, Muntenia, şi Moldova.
Temperaturile sub zero grade vor favoriza apariţia poleiului pe
drumurile actualmente umede. Şoferii vor trebui să-şi adapteze
vehiculele la condiţiile de iarnă. Maşinile trebuie echipate cu
pneuri corespunzătoare şi cu ştergătoare de parbriz care să
funcţioneze bine.
Conducătorii auto sunt de asemenea sfătuiţi să
adapteze permanent viteza la condiţiile de drum, să nu circule cu o
viteză mai mare de 30 de kilometri pe oră în localităţi sau
cu 50 de kilometri pe oră în afara lor, atunci când
carosabilul este acoperit cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită,
mâzgă sau piatră cubică umedă.
Maşinile cu masa totală
maximă autorizată mai mare de 3,5 tone nu pot circula pe drumurile
acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără lanţuri pe roţi şi
echipamente antiderapante.
Antena3.ro