Pentru remedierea acestei probleme, Toyota va aduce la reparaţii un total de 1,73 de milioane de autoturisme. Dintre acestea 580.000 au fost vândute pe piaţa nord-americană şi alte 490.000 în Europa. Purtătorul de cuvânt al companiei, Ryo Sakai, a spus că s-a descoperit o problemă la declanşarea airbagurilor destinate locului din dreapta faţă.
Sakai a precizat că operaţiunea de înlocuire a airbagurilor în service nu va dura mai mult de două ore.
La rândul ei, Honda a spus că 1,14 milioane de autoturisme din întreaga lume vor fi rechemate în service.
Producătorul Nissan va readuce pe rampă 480.000 de maşini, în vreme ce Mazda Motor Corp a rechemat deja 45.500 de autovehicule.
Responsabilitatea pentru acest număr impresionant de maşini, chemate înapoi în service, o poartă compania Takata Corp, cea care este furnizorul principal de componente auto pentru majoritatea producătorilor niponi.