Încă din anii '30 Citroen a construit
maşini inovatoare care anticipau viitorul. Şi în prezent constructorul francez duce tradiţia mai departe printr-o nouă gamă de automobile. Printre acestea se numără şi sedanul C5, care a primit recent o nouă şi puternică motorizare diesel. Este vorba despre propulsorul V6 de trei litri ce dezvoltă 240 cai putere, şi care îl înlocuieşte pe cel de 2,7 litri. De asemenea, Citroen C5 are acum şi un uşor facelift la spoilerul posterior, care scoate la lumină două evacuări cromate trapezoidale. Weekend-ul trecut, Antena3.ro a testat automobilul pe drumurile din România. Rezultatul, în rândurile de mai jos.
Design exterior
Înainte de a vorbi despre performanţele tehnice ale C5-ului trebuie menţionat şi felul special în care arată. La volanul lui, orice şofer se va simţi flatat de privirile invidioase ale celorlalţi participanţi la trafic.
Formele acestui Citroen par aduse din viitor, cu farurile arătoase în formă de boomerang, alungite înspre spate, sigla uriaşă care domină partea frontală, luneta concavă şi evacuările trapezoidale cromate, proaspăt aduse la lumină de cei de la Citroen (până acum erau ascunse de spoiler). Nu în ultimul rând, cei care doresc să îşi comande un C5 pot opta pentru jantele de 18?, dacă efortul financiar nu este prea mare (costă 364 euro cu TVA). După cum se poate vedea şi din fotografii, merită.
La interior trebuie amintite în primul rând scaunele foarte comode, adevărate fotolii cu o grămadă de reglajele electrice şi tapiţeria mixtă, piele cu material textil, care este oferită standard la această versiune. Sunt disponibile opţional şi funcţiile de masaj şi încălzire a scaunelor. În spate pot călători până la trei pasageri, în condiţii excelente de confort.
Volanul este şi el o inovaţie în sine, cu partea centrală fixă, plină de taste şi butoane. Pentru că a venit vorba de butoane, este de precizat că, la prima vedere, par prea multe, aglomerate şi greu de înţeles. Însă după câteva drumuri cu maşina utilizatorul ei va constata că s-a obişnuit dintr-o dată cu ele şi că îi fac viaţa mai uşoară. Aproape tot ce se află pe bord în materie de taste, se regăseşte şi pe volan, astfel încât şoferul nu trebuie să-şi abată atenţia de la drum.
Instrumentele care oferă informaţii despre viteză, turaţii şi temperatură sunt şi ele o combinaţie interesantă între analog şi digital, cu mai multe display-uri, unul dintre ele amplasat în mijlocul vitezometrului. Acesta poate afişa fie date despre consumul de combustibil, fie viteza şi consumul instant, sau info despre poziţia maşinii pe hartă prin intermediul GPS-ului. Sistemul de navigaţie este însă oferit opţional. Sistemul audio cu radio-CD bi-tuner MP3 este impecabil, cu sunet clar şi de calitate atât în partea din faţă cât şi pentru pasagerii din spate.
Motorizare
După cum precizam şi la începutul articolului, Citroen a introdus la C5 noua motorizare V6 HDI de 3.0 litri (240CP/450Nm), dezvoltată de Ford împreună cu PSA Peugeot-Citroen. Acelaşi motor se regăseşte şi pe Land Rover Discovery 2010, Range Rover Sport, dar şi pe noile Jaguar XF Diesel S şi XJ.
Revenind la propulsorul V6 al C5-ului, acesta nu numai că este mai puternic decât predecesorul său, HDI de 2.7 litri (208 CP), ci este mai economic cu 13, până la 17% iar emisiile de CO2 au fost şi ele micşorate cu procente cuprinse între 12-15%, ajungând acum la 195g/km.
De asemenea, motorul respectă normele Euro 5, are un alternator care recuperează energia din timpul decelerării şi a frânării, un filtru de particule şi cea de-a treia generaţie de injecţie directă common-rail a Citroen.
Toate acestea se traduc printr-o putere fenomenală a motorului combinată cu un consum foarte ok pentru mărimea sa. În ciclu mixt, computerul de bord a arătat puţin peste 8 litri la suta de kilometri, iar la drum lung a fost de 7 l/100 km.
Automobilul accelerează de la 0 la 100 km/h în 7,9 secunde, cu aproape două secunde mai rapid faţă de vechiul propulsor de 2.7 litri, care accelera în 9,6 secunde.
Singurul inconvenient al motorului iese în evidenţă la accelerările bruşte, când intervine o scurtă pauză, parcă ar vrea să te întrebe
eşti sigur că doreşti să accelerezi atât de tare? Această pauză poate fi enervantă în momentul depăşirilor, şoferul trebuind să o ia în calcul înainte de a trece pe sensul opus. După câteva momente, însă, toţi cei 240 de cai sunt eliberaţi fără a lăsa nicio şansă vehiculului depăşit. Viteza maximă care poate fi atinsă este de 240 km/h.
Comportamentul la drum este penalizat doar de masa mare a maşinii, care se simte la viraje. Însă totul este ţinut sub control, iar pasagerii au parte de una dintre cele mai line şi confortabile călătorii într-un automobil din această clasă. Acest lucru se datorează suspensiei pneumatice, care aproape că anulează denivelările drumului.
Mai mult, suspensia poate înălţa C5-ul cu până la 20 de centimetri, un lucru foarte bun prin hârtoapele din România, sau îl poate coborî pentru mai multă sportivitate. De asemenea, suspensia are două reglaje presetate, soft şi ferm, dispune de un mod sport şi poate menţine constantă garda la sol chiar dacă maşina este încărcată.
În oraş, C5 este surprinzător de agil având în vedere dimensiunile sale, însă cel mai bine se simte la drum lung, călătoria la bordul său fiind comparabilă cu o oază de linişte în jungla din trafic.
Cutia de viteze a modelului testat este una automată, cu şase trepte. Vitezele se schimbă aproape insesizabil, într-un mod asemănător cu transmisia DSG a germanilor.
Concluzii
Citroen C5 este o maşină cu o formă futuristică la exterior, viitorul fiind simţit şi la interior prin tehnologia şi inovaţiile de care dispune. Noul motor diesel este o adevărată realizare, reuşind să combine puterea cu un consum şi emisii CO2 surprinzător de reduse. Suspensia pneumatică, izolarea fonică excelentă, sistemul audio foarte bun şi scaunele confortabile au puterea de a transforma o călătorie agitată într-una scoasă parcă din
filosofia ?zen?.
Cei mai mulţi români vor considera însă că preţul plătit pentru toate acestea este prea mare, maşina fiind disponibilă de la 34.330 de euro cu TVA. Versiunea testată, C5 Exclusive se apropie de 40.000 de euro datorită opţionalelor.
Însă, ţinând seama de faptul că vehiculele din aceeaşi clasă, cu acelaşi tip de propulsor, oferite de concurenţa reprezentată de Audi A4, BMW 330d sau Mercedes C350 CDI, pornesc de la peste 40.000 de euro, Citroen C5 este o alternativă demnă de luat în seamă. Mai ales că este singurul care oferă o suspensie pneumatică reglabilă şi foarte confortabilă.
Versiunea standard dispune de computer de bord, cruise control, oglinzi încălzite, climă bi-zonă, airbag-uri frontale pentru şofer şi pasager, laterale faţă, perdea faţă/ spate plus genunchi şofer, ESP, scaune reglabile electric, etc. Nu sunt incluse în standard farurile Xenon, sistemul de navigaţie sau scaunele faţă încălzite.
Text: Florin Tulbure, Antena3.ro
Foto: Mihai Ion, Antena3.ro