Antena 3 CNN Economic Auto Noile tarife și termene de valabilitate ale rovinietei. Modificările anunțate pentru taxa de drum în 2024

Noile tarife și termene de valabilitate ale rovinietei. Modificările anunțate pentru taxa de drum în 2024

Ştefan Petrică
2 minute de citit Publicat la 20:32 25 Ian 2024 Modificat la 20:32 25 Ian 2024
camere rovinieta romania judete
Noile tarife și termene de valabilitate ale rovinietei. Modificările anunțate pentru taxa de drum în 2024 Sursa foto: Getty Images I wattanaphob

Suma pe care șoferii trebuie să o achite pentru rovinietă în 2024 diferă în funcție de tipul mașinii.

Rovinieta sau taxa de drum este o convenție de taxare a șoferilor impusă de Uniunea Europeană.

Aceasta se aplică doar pe teritoriul țării și trebuie plătită de către toți șoferii pentru a putea avea dreptul la circulație pe drumurile naționale din afara orașelor.

Pentru autoturismele mici si cele cu masa mai mică de 3,5 tone, vor dispărea rovinieta cu valabilitate de 7 zile și cea de 90 de zile și vor fi introduse cele cu valabilitate de o zi, cu valabilitate de 10 zile, respectiv cu valabilitate de 60 de zile.

Citește și: Valabilitatea ITP ar putea scădea la 6 luni. Categoria de autoturisme afectate de noua lege în 2024

Prețul rovinietei în 2024

Pentru un autoturism, taxa de rovinietă va fi de 2,5 euro pentru o zi, 5,3 euro pentru 30 de zile, respectiv 28 euro pentru un an, iar pentru un vehicul de transport marfa cu masa mai mica de 3,5 tone, taxa va fi de 8,6 euro pentru o zi, de 18,2 euro pentru 30 de zile, respectiv 96 euro pentru un an. 

Pentru vehiculele de transport marfă cu masa cuprinsă între 3,5 tone și 7,5 tone, taxa de rovinieta va fi de 4 euro pentru o zi, de 32 de euro pentru 30 de zile, respectiv 320 euro pentru 12 luni.

Pentru vehiculele de transport marfa cu masa între 7,5 tone și 12 tone, taxa va fi de 7 euro pentru o zi, de 56 euro pentru 30 de zile, respectiv de 560 euro pentru un an. 

Pentru vehiculele de transport persoane cu peste 9 locuri, dar maximum 23 de locuri, taxa va fi de 4 euro pentru o zi, de 32 euro pentru 30 de zile, respectiv 320 euro pentru un an, iar pentru vehiculele transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune taxa va fi de 7 euro pentru o zi, de 56 de euro pentru 30 de zile, respectiv de 560 euro pentru 12 luni.  

Mașinile exceptate de la plata rovinietei

Vor fi exceptate de la obligația de plată a tarifului de utilizare vehiculele tip ambulanță deținute de autorități/ entități publice (nu și pentru cele private), vehiculele folosite în transportul public local de persoane prin servicii regulate, în cazul acestora fiind eliminata condiția de desfășurare a transportului numai pe raza teritorial- administrativă a unei localități și pentru cele autorizate pentru efectuarea transportului școlar, potrivit Profit.ro

În ceea ce privește modalitatea de efectuare a controalelor de către personalul de specialitate C.N.A.I.R. – S.A, actul normativ reglementează că acesta se va face distinct pentru utilizatorii străini și pentru cei români, corelat cu faptul că responsabilitatea deținerii rovinietei valabile aparține după cum urmează:

 -în cazul utilizatorilor străini, conducătorului auto.;

- în cazul utilizatorilor români, responsabilitatea aparține deținătorului vehiculului, pentru stabilirea modalității de utilizare a camerelor video din punctele de trecere a frontierei sau din proximitatea acestora, respectiv pentru monitorizarea traficului rutier, dar și pentru reglementarea timpilor de așteptare pentru trecerea frontierei.

Controalele vor fi efectuate în punctele de trecere a frontierei de stat, prin intermediul terminalelor de interogare, pentru utilizatorii străini.

Noile prețuri ale rovinietelor în 2024 pot fi văzute AICI.

×
x close