Turiştii vor plăti din nou taxă la intrarea în staţiunea Mamaia. Judecătorii au dat astfel câştig de cauză primăriei, după ce prefectura a suspendat taxa. Decizia poate fi însă atacată în contencios administrativ. Primarul Radu Mazăre a anunţat, într-o conferinţă de presă, că a câştigat procesul intentat de prefectul Dănuţ Culeţu, după ce acesta a atacat în contencios administrativ mai multe taxe speciale aprobate de administraţia locală.
Potrivit edilului, prin reintroducerea taxelor speciale, în bugetul local vor intra aproximativ 11.000.000 lei anual, bani care vor putea fi folosiţi pentru derularea unor proiecte de dezvoltare. ?Vom putea relua şi seria spectacolelor în staţiunea Mamaia, precum şi irigarea spaţiilor verzi?, a menţionat Mazăre.
Prefectul Dănuţ Culeţu a afirmat că aşteaptă să primească decizia scrisă a instanţei şi motivele care au stat la baza ei, după care va acţiona în consecinţă. Dacă în termen de 15 zile de la data comunicării Prefectura va face recurs, taxele speciale vor rămâne în continuare suspendate.
Rompres