Totuşi, pentru maşinile dotate cu motor Euro 5 taxa va rămâne nemodificată, în timp ce pentru maşinile cele mai poluante din categoria non-euro cuantumul va fi redus mai puţin sau deloc.
Mai mult decât atât, proiectul indică în mod distinct că noile reguli vor intra în vigoare la 1 iulie 2011, deşi acest lucru presupune inclusiv obţinerea aprobării Parlamentului într-un interval extrem de scurt, de doar două săptămâni.
"Obligaţia de plată a taxei intervine şi cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul înmatriculat pe teritoriul statului român anterior datei de 1 ianuarie 2007. Având însă în vedere că autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România în perioada 1 ianuarie 2007-1 iulie 2008 au fost supuse unei sarcini fiscale similare, respectiv la prima înmatriculare a acestora a fost achitată taxa specială, pentru acestea nu se va achita taxa pe poluare la prima transcriere a dreptului de proprietate"
"Atunci când taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili în perioada 1 iulie 2008 - 30 iunie 2011, potrivit OU 50/2008, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferenţa de taxă plătită"