Octavian are 23 de ani. Dimineaţă a plecat cu maşina şi a apăsat prea tare acceleraţia. În apropierea unui pod a derapat şi autoturismul a plonjat în apă. În câteva minute pompierii au venit să îl scoată.
Tânărul avea umărul dislocat şi îi era imposibil să înoate. Salvatorii au reuşit să facă o punte până la maşină cu ajutorul unei scări şi în felul ăsta au reuşit să ajungă la el. Apa nu era adâncă, însă curenţii au puternici, iar pompierii nu puteau să facă mişcări greşite.
Sub privirile mamei sale, Octavian a fost scos din maşină în câteva minute. Medicii l-au acoperit cu pătură, l-au pus pe targă şi dus imediat la spital. Acum, a rămas fără permis de conducere şi se va alege cu dosar penal. Totuşi se bucură că a scăpat cu viaţă.
Observator