Zăpadă, şosea, polei, viteză, frână, derapaj, impact, agonie... moarte. Aşa sună raportul pe care l-a primit Vasile Sabău, şeful Poliţiei Rutiere din Sălaj. Doar că victima este chiar soţia lui, iar vinovat, fiul de 19 ani.
O moarte fulgerătoare. Cu câteva zile, în familia poliţistului se ciocneau şampanii şi se făceau planuri de viitor. Era ultimul lor moment împreună. Duminică, fiul şi soţia poliţistului au plecat spre Oradea, la nişte rude. Pe drum, şoferul de 19 ani a simţit cum îi fug uşor roţile pe şosea, dar n-a încetinit.
Impactul a avut loc chiar în dreptul pasagerului din dreapta, respectiv soţia şefului poliţiei din Sălaj. A rămas înţepenită între fiare şi doar cei de la descarcerare au putut să o elibereze. Era prea târziu.
?Încă mai respira, dar era încarcerată, accesul era extrem de dificil?, a declarat dr. Hadrian Borcea - medic coordonator SMURD Bihor. Din cauza rănilor grave, femeia a decedat în drum spre spital.
Fiul femeii a scăpat uşor şi a asistat neputincios la moartea mamei sale. S-a întors acasă să-şi privească tatăl în ochi.
Şeful de la Rutiere din Zalău cunoaşte cel mai bine legea circulaţiei. Ştie că băiatul său riscă închisoare pentru omor din culpă. O cumpănă grea, întrucât victima este soţia lui.
Observator