Antena 3 CNN Economic Auto Noua măsură care îi vizează pe toți șoferii cu permis categoria B. Vor putea conduce și motociclete

Noua măsură care îi vizează pe toți șoferii cu permis categoria B. Vor putea conduce și motociclete

Ioana Mircea
2 minute de citit Publicat la 17:36 20 Mar 2024 Modificat la 17:36 20 Mar 2024
masini
Noua măsură care îi vizează pe toți șoferii cu permis categoria B. Vor putea conduce și motociclete Sursa foto: Gettyimages

Curtea Constituțională a respins astăzi sesizarea președintelui Klaus Iohannis cu privire la legea care permite șoferilor cu permis categoria B să conducă motociclete cu transmisie automată, având o capacitate cilindrică maximă de 125 cmc și o putere maximă de 11 kW, subliniind că aceasta este constituțională în raport cu critica formulată.

Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de Președintele României și a constatat că Legea pentru completarea art.24 ind.1 alin.(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice este constituțională în raport cu criticile formulate.

"În esență, referitor la critica privind depășirea limitelor reexaminării, Curtea a reținut că, prin forma legii adoptată ulterior reexaminării, legiuitorul a realizat o corelare a noilor reglementări cu soluția legislativă existentă în actuala reglementare, această formă fiind menită să asigure integrarea organică a noilor dispoziții în ansamblul legislației, precum și punerea lor în acord cu prevederile actelor normative cu care se află în conexiune", a transmis Curtea Constituțională.

Într-un comunicat de presă, CCR a declarat că obiecția de neconstituționalitate a fost respinsă ca neîntemeiată și că legea este în concordanță cu prevederile constituționale, inclusiv cu principiul clarității și previzibilității legii.

"Curtea a constatat că dispozițiile legii criticate au fost adoptate cu respectarea art.77 alin.(2) din Constituție, astfel cum acesta a fost interpretat în jurisprudența Curții Constituționale, și implicit a art.147 alin.(4) din Constituție referitor la efectele obligatorii ale deciziilor instanței constituționale.

În ceea ce privește critica potrivit căreia sintagma «experiență de cel puțin 2 ani de conducere pentru categoria de vehicule B» încalcă principiul clarității și previzibilității legii, Curtea a reținut că maniera de reglementare a dispozițiilor legale analizate nu le lipsește pe acestea de claritate, precizie și previzibilitate, înțelesul lor putând fi dedus din interpretarea sistematică a ansamblului normativ cu care acestea se află în relație. Astfel, Curtea a constatat că dispozițiile legii criticate respectă exigențele constituționale ale art.1 alin.(5) referitoare la claritatea și previzibilitatea legii”, se arată în comunicatul Curții Constituționale, potrivit g4media.ro.

×
x close